români în irlanda: a returnat aproape 3000 de lire găsite în gunoi

Un român care muncește în Irlanda a descoperit într-un container aproape 3000 de lire. Radu Hajdu lucrează la un centru de reciclare a gunoiului din Dublin, și revenise la muncă după o săptămână de concediu petrecut în România. A avut parte de una din marile surprize ale vieții lui: a găsit într-un container suma de 2 775 de lire!

Românul a luat banii și i-a dus imediat șefului său care a verificat de unde provine containerul pe care îl sortau și a contactat-o pe proprietara de drept a banilor. Era vorba de o femeie al cărei tată murise cu puțin timp în urmă. Ea a făcut curat în casa acestuia din Dublin și nu și-a dat seama că, odată cu multe lucruri inutile, aruncase la gunoi și caseta în care tatăl său își ținea banii.

Femeia, care habar n-avea de bani, deci în nici un caz nu și-ar fi dat seama de dispariția acestora, s-a declarat profund impresionată de corectitudinea firmei și a declarat potrivit Irish Independent că le va povesti tuturor cunoscuților despre această întâmplare.

Purtătorul de cuvânt al companiei de reciclare a gunoiului l-a caracterizat pe muncitorul român, Radu Hajdu, drept un tânăr cinstit, care muncește din greu, mulțumindu-i pentru gestul său, care a crescut prestigiul societății.

Ultima oră

Comentariul meu