Primarul Sibiului, Klaus Iohannis va afla în sfârșit ce sentință definitivă va da Înalta Curte de Casație și Justiție în cazul dosarului de incompatibilitate, semnalat de către Agenția Națională de Integritate. Termenul este stabilit pentru joi.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a stabilit primul termen, în 25 septembrie, în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis, în care Curtea de Apel Alba Iulia a anulat raportul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), instanţa supremă urmând să dea o decizie definitivă.
În 24 aprilie 2013, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) anunţa că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor S.C. Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.
În septembrie 2013, Klaus Iohannis a câştigat procesul intentat ANI, după ce Curtea de Apel Alba-Iulia a admis contestaţia acestuia la raportul de evaluare prin care ANI constata că se află în incompatibilitate şi a dispus anularea raportului de evaluare.
Recursul urmează să fie judecat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Sursa: mediafax.ro