După ce am vizionat documentarul german de televiziune, „Eu, Putin” (difuzat sâmbătă seara pe DigiTV), am înţeles de ce, în ultimul timp, Rusia (re)trăieşte coşmarul eternului pericol occidental. Filmul este conceput şi realizat ca portret al lui Vladimir Putin, liderul absolut, îmbătat de propria lui ascensiune politică, un om care trăieşte singur cu puterea pe care o are asupra celei mai mari ţări din lume. Acest film m-a ajutat să realizez că Vladimir Putin nu ezită să reînvie mitul Rusiei imperiale, ca mare putere euro-asiatică. O putere prin tradiţie nedemocratică. În ce priveşte occidentul, Putin este convins că occidentul pune în pericol Rusia, mai ales din cauza amplasării bazelor NATO aproape de graniţele ei.
Ei bine, inspirat de documentarul „Eu, Putin” m-am gândit la fosta mare ziaristă Anna Politkovskaia, asasinată în octombrie 2006. Aflată la apogeul unei cariere profesionale de excepţie, jurnalista de origini ucrainene se remarcase, până atunci, prin acuzaţiile necruţătoare aduse politicii putiniste, în special în conflictul din republica separatistă Cecenia. Pentru Anna Politkovskaia, aşa cum rezultă din însemnările ei în „Jurnal rusesc”, marea problemă a Federaţiei Ruse era falsa democraţie. „La momentul actual, în Rusia nu există democraţie”, scria ziarista la 8 decembrie 2003. „O particularitate a regimului actual, continuă Politkovskaia, este faptul că nu doar a distrus cu brutalitate opoziţia, aşa cum s–a întâmplat în epoca totalitarismului (…) În prezent, toate instituţiile civile şi publice sunt adaptate de către autorităţile de stat în conformitate cu propriile scopuri. Dacă încearcă cineva să manifeste rezistenţă este pur şi simplu înlocuit”.
În viziunea Annei Politkovskaia nu era vorba de o simplă criză a democraţiei, ci de o democraţie coordonată de Putin. Practic „activitatea legislativă şi cea executivă a guvernului se contopiseră, ceea ce a însemnat renaşterea sistemului sovietic”. Aşadar, scrie Politkovskaia, „vorbim de moartea democraţiei ruseşti”, pentru care „poporul rus şi-a dat acordul”. Pentru ziarista de la Novaia Gazeta, direcţia impusă de regimul Putin devenise clară, la finalul primului mandat (2000-2004) al preşedintelui: „(…) să ne întoarcem la URSS, uşor retuşată (…) sub forma unui capitalism birocratic, în care oficialităţile de stat reprezintă principala oligarhie, cu mult mai înstărită decât orice proprietar sau capitalist”.
Nu vi se pare că şi noi, după 25 de ani de libertate, avem un soi de capitalism primitiv, unul birocratic? Am avut timp destul să ne convingem. Acest tip de capitalism original, est-european, post-comunist, încurcă mersul economiei de piaţă… Motiv pentru care democraţia nu se poate consolida. La noi, la fel ca la ruşi. Cu siguranţă, cu un viitor preşedinte român, atras de stilul putinist – mai simplu, mai direct şi mai puţin principial decât stilul occidental -, şi la noi democraţia va ajunge să fie coordonată. Ca-n Federaţia Rusă. Şi tot cu sprijin popular…
Vă întrebaţi dacă avem şi cine ar fi candidatul nostru putinist la prezidenţialele din noiembrie? Vă invit să-l găsiţi. Până atunci, ne ajută Anna Politkovskaia cu portretul sumar al lui Vladimir Putin: „ (…) incapabil să facă faţă dezbaterilor preelectorale, incapabil să poarte nişte discuţii”, şi căruia „îi este frică în mod iraţional de opoziţie”, dar „ajuns să creadă în mesianismul său”.
