cioban mușcat de urs, adus de urgență la spitalul județean sibiu

Un bărbat în vârstă de 50 de ani a ajuns joi dimineață la Spitalul Județean din Sibiu, după ce a fost mușcat de urs. Omul este cioban la o stână aflată la limita dintre județele Sibiu și Vâlcea.

 

In această dimineaţă, la Unitatea de Primiri Urgenţe a fost adus un bărbat de 50 de ani, din judeţul Vâlcea, cu răni suferite în urma unor muşcături de urs.

”Bărbatul a fost preluat de medici şi i s-au acordat îngrijiri medicale de specialitate, fiind diagnosticat cu plăgi muşcate la tibia dreaptă şi membrele superioare. I s-a realizat dezinfectarea, toaletarea şi pansarea plăgilor, pacientul fiind apoi internat pe Secţia Clinică Chirurgie I, pentru tratament si supraveghere de specialitate”, spune Decebal Todăriță, purtător de cuvânt la Spitalul Județean Sibiu.

Medicii sibieni spun că starea de sănătate a ciobanului este una stabilă.

 

Ultima oră

Comentariul meu