Continental Sibiu are un nou manager general. Iată cine este acesta!

După 6 ani de dedicare furnizorului internațional de produse auto, Continental, Oswald Kolb renunță la jobul care i-a aduc numeroase satisfacții și se mută în Tianjin, China. În locul său, biroul va fi ocupat de Sami Krimi, care are o experiență înfloritoare de 12 ani în spate, în cadrul Continental.

 

 

 

Sami Krimi, fost student la Universitatea Tehnologică din Munchen, îmbrățișează această oportunitate cu entuziasm și se declară mulțumit de oportunitatea pe care a primit-o. Continental Sibiu este pentru noul general manager al companiei auto, o organizație ajunsă la maturitate deja, în care, spune acesta, o să aibă un viitor multașteptat.

„Mă bucur să fiu în Sibiu ca manager general al acestei locații. Organizația pe care am găsit-o aici este una deja matură, cu abordarea și cultura potrivite pentru a atrage proiecte de ultimă oră și a veni în întâmpinarea cerințelor furnizorilor noștri. Aștept cu interes să încep să lucrez cu echipa din Sibiu și împreună să continuăm dezvoltarea locației”, a spus Sami Krimi. ”Aș vrea sa profit de ocazie și să îi doresc succes domnului Kolb în noua locație“, a adăugat noul manager general.

Furnizorul internațional de produse auto, producător de anvelope și partener industrial, Continental, are un nou manager în locația sa Automotive din Sibiu.

Oswald Kolb părăsește Sibiul după 6 ani și preia rolul de manager general al locației din Tianjin/China. La plecare, fostul manager general a adresat câteva cuvinte de laudă la adresa companiei pentru care a lucrat în ultimii 6 ani.

„În ultimii ani, Continental Automotive Systems a avut o dezvoltare remarcabilă atât din punct de vedere al vânzărilor cât și în ceea ce privește performanța în cercetare și dezvoltare. Această locație a ajuns să fie una dintre cele mai mari din rețeaua Continental, atât în privința activității de cercetare și dezvoltare cât și ca producător pentru industria automotive. La baza acestui succes stă implicarea excepțională a angajaților în munca de zi cu zi”, a declarat Kolb.

Fostul angajat al Continental are încredere în capacitatea organizației de a crește în continuare și de a mulțumi clienții, așa cum a făcut-o și până acum.

”Extinderile actuale ale infrastructurii și proiectele planificate vor asigura creșterea locației și siguranța locurilor de muncă pentru angajații săi. Sunt convins că locația din Sibiu va continua să răspundă nevoilor clienților săi la cele mai înalte standarde și să își păstreze valoarea de partener. Eu, personal, am avut parte de 6 ani plini de provocări și îmi voi aminti mereu cu plăcere de locația din Sibiu și de colegii de acolo. Le doresc succes, atât lor cât și succesorului meu”, a fost mesajul de rămas bun al lui Oswald Kolb.

Cine este noul manager general al Continental Sibiu?

Sami Krimi a studiat inginerie mecanică la Universitatea Tehnologică din Munchen, axându-se peconstrucție și dezvoltare. Din 2010 Dr. Krimi a fost manager al fabricii din Roding, Germania, unde sunt produse pompe de mare presiune pentru motor.

În tot acest timp, fabrica a primit numeroase premii pentru calitate și pentru achiziționarea de proiecte majore împreună cu companiile OEM.

Continental, din 2003 până în prezent

Continental și-a început activitatea în Sibiu în 2003, în strânsă relație cu universitatea locală “Lucian Blaga”. De la o echipă de start ce număra 30 de oameni, compania a creat peste 2.800 de locuri de muncă în Sibiu. Dintre acestea, peste 800 sunt pentru ingineri și 250 pentru tehnicieni. Planurile de viitor ale companiei includ extinderea capacității de producție și a activităților de cercetare și dezvoltare și prin urmare angajarea, în următorii ani, a peste 1000 de oameni.

Unele dintre produsele dezvoltate în centrul de cercetare și dezvoltare din Sibiu sunt sistemele inteligente de frânare și asistență la conducere și pedala de accelerație cu limitare a vitezei în cazul în care sunt detectate obstacole în fața autovehiculului. În producție, inginerii, tehnicienii și operatorii aplică cele mai noi tehnologii industriale. În fiecare lună, fabrica produce peste două milioane de unități electronice de control pentru industria auto.

Sursa: capital.ro

Ultima oră