Primul român care a ajuns pe acoperișul pământului nu stă departe de ”microbul” care l-a făcut să escaladeze cel mai înalt loc de pe pământ. Sibianul Teodor Tulpan inițiază cu succes tineri în tainele alpinismului.
Sibianul Teodor Tulpan – Fane, cum îl ştie toată lumea – are 43 de ani şi şi-a trăit cam toată viaţa pe munte. Din 1993 a devenit salvator montan, iar din 1999 este instructor naţional Salvamont, ghid montan şi instructor de schi şi alpinism, conform mediafax.ro.
Din 1996 a început expediţiile internaţionale pentru a cuceri cele mai înalte vârfuri din lume, iar acum poate povesti despre locuri îndepărtate, minunate, greu accesibile, la care cei mai mulţi doar visează.
VEZI ȘI: ȘI-A FILMAT PROPRIA MOARTE – Mama motoclistului a decis să difuzeze totul – VEZI DE CE
În 1996 a fost în Munţii Pamir, pe vârful Lenin, cu o altitudine de 7.134 de metri, în 1997 şi 1998 a urcat pe mai multe vârfuri din Caucaz, iar 1999 a participat la o expediţie în Munţii Tien Shan, escaladând vârful Khan Tengri, de 7.010 metri înălţime, şi stabilind recordul naţional de altitudine la lansarea cu parapanta.
În 2003 a ajuns pe vârful Aconcagua, cu o înălţime de 6.962 de metri, şi a zburat cu parapanta de la Nido de Condores, de la o altitudine de 5.400 de metri.
Anul 2003 a fost şi cel mai important din cariera sa de alpinist. În 22 mai 2003 a urcat pe vârful Everest (8.850 de metri altitudine) din Munţii Himalaya, devenind primul român care a reuşit acest lucru. Nu-i place în mod deosebit această titulatură, dar a preluat-o şi o foloseşte pe site-ul şcolii de alpinism pe care a înfiinţat-o.
„Este o titulatură pe care mi-a dat-o, încă de atunci, presa. În expediţie am fost mai mulţi, s-a nimerit ca eu să ajung primul. Ticu Lăcătuşu susţine că a fost înainte de acest moment, dar nu poate demonstra, nu are nici măcar o poză. Zice că i-a îngheţat aparatul. Tot ce se poate. Noi am reuşit să avem şi fotografii şi martori. În plus, a fost Gică Dijmărescu, de mai multe ori chiar, dar el, fiind stabilit în America, are paşaport american, aşa că nu apare ca fiind român”, spune Teodor Tulpan.
Expediţiile au continuat. În 2004 a pornit spre K2, al doilea vârf din lume, cu o înălţime de 8.611 metri, retrăgându-se însă de la altitudinea de 7.400 de metri din cauza vremii nefavorabile şi a unor degerături de gradul I la degetele de la picioare.
În 2005 a fost în Peru, în 2007 în Kenya şi pe Mont Blanc, în 2008 în India şi Mexic, în 2009 a revenit în Caucaz şi apoi a participat la expediţia „Top of Africa”, pe vârful Kilimanjaro. Împreună cu Dan Nedelcu şi Willi Schuster, Fane a ajuns pe „Acoperişul Africii” în 9 septembrie, la ora 06.15, pe un frig de minus 20 grade şi vânt foarte puternic.
În 2011 a fost în Alaska, pe vârful McKinley, 6.194 metri altitudine, şi apoi într-o expediţie scurtă pe vârful Grossglockner, de 3.798 metri altitudine, după care a luat o pauză.
„În 2011 s-a născut Răducu, băieţelul meu. Am avut alte priorităţi, trebuia să stau mai mult cu el. N-am mai fost nicăieri până în acest an, de curând. În august, am fost în Kazbek, 5.033 metri altitudine, Georgia. De mult voiam să merg, dar situaţia politică nu permitea acest lucru. Până acum vreo patru-cinci ani s-au dus lupte acolo, erau conflicte. A fost o expediţie scurtă, de vreo zece zile, dar zona este extrem de frumoasă”, povesteşte Fane.
În Georgia a fost împreună cu Adi şi Octavian, din Mediaş, judeţul Sibiu, dar şi cu Monica, o tânără din Bucureşti care a urcat până mai sus de 3.500 de metri altitudine.
Cursuri pentru a răspândi „microbul muntelui”
În iarna trecută, Fane şi-a dat seama că ar trebui să împărtăşească copiilor şi tinerilor pasiunea sa pentru munte, pentru schi şi alpinism.
Împreună cu reprezentanţii unei asociaţii din Sibiu a organizat, la Păltiniş, o tabără de schi. Nu ştia dacă iniţiativa lor va avea căutare, aşa că au început cu copiii unor prieteni, în special din Bucureşti.
„Am avut cam 16 copii, cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani. A trebuit să facem grupe diferite, pentru că nu poţi face deodată şi cu cei mici şi cu cei mari. Dar am văzut că merge. Copiii au învăţat să schieze, le-a plăcut şi, cel mai important lucru, au stat în natură, la aer. În plus, se ştie că copiii îi educă pe părinţi şi, uite aşa, mai aducem şi părinţii la mişcare în aer liber”, spune Fane.
Tabăra de iarnă a costat între 700 şi 800 de lei, pentru o săptămână. În acest preţ, copiii aveau asigurate cazare, trei mese pe zi, instructorul de schi şi echipamentul, pus la dispoziţie de asociaţie.
„Tabăra a fost un succes, aşa că am decis să facem şi una de vară. Am fost cu copiii la Cisnădioara. Le-am arătat împrejurimile, cu bicicleta, am făcut tiroliană, le-am predat câteva noţiuni introductive de alpinism. I-am dus să vadă meşteri tradiţionali locali şi locuri minunate de acolo. La toţi le-a plăcut. Copiii sunt foarte deschişi, trebuie doar să-i lase părinţii. Mulţi părinţi vin şi spun: «Copilul meu nu poate! Copilul meu nu ştie!». Îl lasă să facă alpinism, să meargă cu bicicleta şi constată că se descurcă foarte bine. Le spun că orice vis poate deveni realitate”, afirmă Fane.
În plus, Fane face, la Bâlea Lac, în Munţii Făgăraş, cursuri de alpinism pentru tineri. Recunoaşte că muntele este „drogul” lui, „microbul” lui şi încearcă să-i „îmbolnăvească” şi pe alţii.
„Vreau să formez copii şi tineri pentru mişcare, să stea departe de calculator, în aer liber. Îi formezi pentru a se descurca singuri, pentru că atunci când urcă pe munte trebuie să-şi facă singuri rucsacul, să-şi ia singuri de mâncare, să aibă grijă de ei. De fapt, îi pregăteşti pentru viaţă. Dacă după cursurile acestea cel puţin doi-trei prind microbul muntelui e foarte bine”, spune alpinistul.
El e mânios că România, în general, şi Sibiul, în special, nu sunt mai bine promovate.
„Se pot face tot felul de lucruri la Păltiniş, în Mărginimea Sibiului, în Munţii Făgăraş, dar nu sunt promovate. În Mărginime te trezeşti că poţi cumpăra suveniruri cu Castelul Bran. Ce treabă are una cu alta? La Sibiu se pot cumpăra suveniruri despre Dracula, despre Sighişoara. Ce treabă are Sibiul cu astea? Ar trebui să le interzică să vândă astfel de lucruri şi să promovăm ce avem noi aici. Noi avem Păltiniş şi Bâlea. De aia vin oamenii în Făgăraş, pentru că este încă munte sălbatic şi poţi să vezi foarte multe lucruri, animale, flori, care nu se mai pot vedea în alte locuri. Eu aş putea să fac tabere de schi sau alpinism oriunde în lume, dar vreau să promovez Sibiul”, explică Teodor Tulpan.
Chiar în aceste zile, Fane este la Bâlea Lac cu un grup de tineri din Bucureşti şi Cluj pe care-i învaţă traseele montane, cum să se caţere în siguranţă, cum să folosească echipamentul şi cum să respecte şi să înţeleagă muntele.
„Eu le arăt, dar ei trebuie să facă totul. Pe munte trebuie să iei decizii. Este ca în viaţă: trebuie să faci într-un fel sau altul, dar trebuie să faci ceva. Nu poţi sta pe o muchie la nesfârşit, trebuie să iei decizii ce vei face în continuare. La toţi le spun: «Decizia bună te duce cu bine acasă. Decizia greşită te poate costa un accident». În munte nu trebuie să te aventurezi. Un alpinist bun este un alpinist viu, un alpinist bătrân, care apucă să povestească ce a făcut pe munte, nu unul mort, care s-a aventurat cine ştie unde”, susţine el.
A avut şi el destule aventuri în viaţă, dar a reuşit să scape cu bine din toate. Cele mai grele sunt expediţiile, unde trupul este pus la grea încercare, la mari altitudini, la ger de minus 40 de grade, pe zăpadă şi vânt de peste o sută de kilometri la oră.
În România, cea mai grea încercare a fost un accident de parapantă, în 2010, când şi-a fracturat coloana. E fericit nu numai că a mai putut merge după acel moment, dar a reuşit să mai urce şi pe munte. O face acum având în coloană două plăcuţe şi opt şuruburi, în urma unei operaţii.
În rest, spune că nu se aventurează inutil pe munte, respectă creasta şi, cel mai probabil, îşi va petrece restul vieţii pe cărări montane mai mult sau mai puţin umblate.
sursa: mediafax.ro
