Un tânăr de 28 de ani din Avrig și o tânără de 18 ani din Tălmăcel au încercat să păcălească polițiștii de la Rutieră și au făcut schimb de locuri la volan, chiar la câțiva metri în fața acestora. Ambii s-au ales cu dosar penal.
În data de 10 septembrie, în jurul orei 20.30, poliţiştii care acţionau pe strada Principală din satul Tălmăcel au observat în trafic un autoturism care a oprit brusc la mică distanţă de echipajul de poliţie, iar conducătorul auto şi pasagerul din dreapta au făcut schimb de locuri, după care autovehiculul a fost repus în mişcare.
Maşina a fost oprită de către poliţişti, care au constatat că la volan se afla proprietarul autovehiculului, un avrigean în vârstă de 28 de ani, iar pe locul din dreapta se afla o tânără în vârstă de 18 ani din satul Tălmăcel.
”Cei doi s-au ales cu dosare penale, tânăra pentru conducere fără permis, iar bărbatul pentru încredinţarea autovehiculului spre a fi condus pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere eliberat pentru nicio categorie de autovehicule. Poliţiştii continuă cercetările”, spun cei de la IPJ Sibiu.