Ciobanii din Mărginime - MOȘIERII PIZMUIȚI DIN DELTA DUNĂRII

Concesionează mii de hectare în Deltă,  investesc în stâne moderne și exportă berbeci. Este povestea ciobanilor sibieni care și-au lăsat casele din Mărginimea Sibiului pentru a face din oierit o afacere profitabilă unde înainte făceau doar transhumanță.

Primii ciobani din Mărginimea Sibiului au ajuns în zona Deltei în jurul anului 1800, după cum o arată izvoarele istorice. Pe mulți i-a prins cel de-al Doilea Război Mondial dincolo de Prut și nimeni nu mai știe nimic de ei, după cum spune Constantin Cabuz, secretarul general al Consiliului Județean Tulcea, care a lucrat cu oierii sibieni și le-a cercetat istoria. Însă, după 1990, cinci familii din Săliștea Sibiului, Bodea, Lal, Branga, Marta și Mitu, s-au impus în zona Deltei, unde fac performanță, dar sunt o prezență discretă, după cum scrie stiriagricole.ro

„Se feresc de orice activitate formalizată, urmează un model cultural. Nu fac firme, dar sunt foarte corecți și cu autoritățile, și cu oamenii”, spune secretarul general al Consiliului Județean Tulcea, Constantin Cabuz.

Astăzi, membrii celor cinci familii se numără printre marii concesionari de terenuri din Deltă, având în exploatare, cumulat, circa 6.000 de hectare de teren. Transhumanță nu mai fac, în schimb sibienii au construit ferme moderne, unde îngrașă oile, cu furaje din producție proprie.

Peste o treime din suprafata de 40.000 de hectare din Delta Dunarii aflata in administrarea Consiliului Judetean Tulcea a fost deasemenea concesionata de oieri din Poiana Sibiului. Mai bine de jumatate din amenajarea agricola Pardina (30.000 hectare), cea mai mare din zona, a fost preluata, in ultimii ani, de cateva familii de oieri din Poiana Sibiului.

„Sunt la a doua sau a treia generație în Deltă. Înainte trăiau precar, dar acum au ferme moderne, ca și casele pe care le-au lăsat în Sibiu, unde trăiește restul familiei. Soțiile și copiii vin aici din 15 mai și până la 1 octombrie, pentru că fac brânza.  În fiecare an, mieii și oile tinere se exportă. Acum s-au axat pe creșterea berbecuților pentru carne”, spune secretarul CJ Tulcea. Bărbații stau în Deltă tot anul, cu o singură excepție: în toamnă, toată suflarea sibiană merge la târgul din Poiana, unde se stabilește viitorul oieritului: cu cât să se vândă brânza sau berbecuții, o adevărată bursă.

Ciobanii sibieni nu au fost primiți cu dragă inimă de localnicii din Deltă. Chiar și acum sunt priviți ca niște nababi, deși, spune Constantin Cabuz, sacrificiul pe care îl fac este foarte mare, poate prea mare față de câștigul adunat.

 

Ultima oră