clovni, vrăjitoare, calfe și multă adrenalină la festivalul medieval de la sibiu (foto)

Piaţa Mare din Sibiu s-a transformat pentru câteva zile în tărâmul de basm cu care ne-a obişnuit în fiecare an în aceeaşi perioadă. „Vinovatul” a fost şi de această dată Festivalul Medieval „Cetăţi Transilvane”. Sibienii şi turiştii au profitat de cele câteva zile de festival pentru a vedea cum arăta Sibiul în perioada medievală cu domniţe, nebuni, cavaleri şi piticul Picioare lungi.

 

 

Printre cele mai apreciate distracții pentru localnici și turiști s-au numărat spânzurătoarea și tăierea capului cu ghilotină, desigur toate în joacă, pentru a avea o amintire surprinsă de aparatul de fotografiat. Și pentru că Ice Bucket Challenge a devenit o modă, în Piața Mare din Sibiu s-au turnat și găleți cu apă rece în cap.

Copiii au fost foarte încântați de cavalerii veniți din Letonia, Germania, Serbia și Bulgaria.

Compania Carros de Foc Spania, cunoscută în întreaga lume pentru spectacolele impresionante cu marionete și care alegorice supradimensionate, a fost prezentă în acest an, în programul Festivalului Medieval ‘Cetăți Transilvane’ Sibiu. Cele două spectacole de teatru stradal oferite în premieră la Sibiu au impresionat publicul.

Calfele călătoare, o prezență unică în România, au făcut de asemeeea demonstrații la festivalul din Sibiu, cu atelierul meșterului fierar, atelierul meșterului dulgher și atelierul meșterului pietrar.

festivalul medieval2

Atmosfera de vechi târg medieval a fost recreată la Sibiu prin organizarea și în acest an a iarmarocului medieval, la care au venit meșteșugari și artizani din toată țara. Asociația Culturală BIS a animat atmosfera din Piața Mare prin momente de statui vivante, prezentate și în acest an în Piața Mare.

La Medievalul din acest an, publicul a putut asista și la dresură de păsări de pradă, fiind vorba de bufnițe.

festivalul medieval3

Piața Mare este locul în care ajunge orice turist venit la Sibiu. Aici este centrul istoric al Sibiului, prima dată menționat în 1411 ca piața de cereale. în Evul Mediu aici aveau loc cele mai importante evenimente ale burgului, adunările publice și execuțiile. Aici este menționată în 1538 existența unei fântâni, în anul 1550 se așează stâlpul infamiei în partea de Est a pieței, având deasupra statuia lui Roland. Din 2007, anul Capitalei Culturale Europene, Piața Mare din Sibiu se remarcă ca unul dintre cele mai spectaculoase locuri din România, aici având loc foarte multe evenimente culturale, care atrag anual sute de mii de oameni.

Sursa: agerpres.ro

festivalul medieval5

Credit foto: Ovidiu Matiu

Ultima oră

Comentariul meu