Cu aceste mașini dădeau spargeri în Sibiu hoții de țigări din Mureș (FOTO)

Polițiștii au reținut o persoană și au confiscat trei autoturisme după o serie de percheziții făcute în județul Mureș.

 

 

În 29 august, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, beneficiind de suportul de specialitate al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Cluj şi al Serviciilor pentru Operaţiuni Speciale Cluj şi Mureş, au efectuat 6 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Mureş.

Persoanele în cauză sunt bănuite de săvârşirea mai multor infracţiuni de furt din societăţi comerciale, de pe raza judeţelor Cluj şi Sibiu.

În urma percheziţiilor, două persoane, bănuite de complicitate la săvârşirea furturilor, au fost conduse la sediul Poliţiei municipiului Dej, pentru audieri. Faţă de una dintre acestea, s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată instanţei cu profurtpunere de arestare preventivă.

De asemenea, au fost indisponibilizate 3 autoturisme, în privinţa cărora există suspiciunea că ar fi fost folosite la săvârşirea faptelor ilicite.

În aceeaşi cauză, trei bărbaţi sunt cercetaţi în stare de arest preventiv, după ce au fost reţinuţi la data de 23 august a.c. de către poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dej. Aceştia au fost prinşi în flagrant de către poliţiştii clujeni, în timp ce sustrăgeau ţigarete dintr-o societate comercială de pe raza municipiului Sibiu.

La acţiune au participat şi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, precum şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Târgu Mureş.masina2

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea şi documentarea întregii activităţi infracţionale în cauză.

Sursa: stiridecluj.ro

Ultima oră