radu mazăre pus la respect de un student la drept - vezi video cu reacția lui mazăre

Primarul Contantei, Radu Mazăre, a fost pus la colt de un student la Drept. Radu Mazăre trebuie sa revina din vacanta daca nu vrea sa se trezeasca cu alegeri locale anticipate.

 

 

Potrivit romaniacurata.ro,  pe 21 august 2014, Alexandru Bajdechi a depus la Tribunal o cerere de dizolvare a Consiliului Local (CL) Constanța pe motivul lipsei activității acestei instituții pe o perioadă mai lungă de două luni.

Ultima ședință a avut loc pe data de 23 iunie și până pe 23 august nu a mai fost convocată alta.

Alexandru a început să fie interesat de activitatea CL Constanța încă din liceu, când a fost reprezentant al elevilor.

El s-a confruntat atunci cu indiferența aleșilor locali în privința aplicării Legii Educației Naționale, care prevede acordarea de reduceri pentru transportul în comun pentru elevi și studenți. Urmărind Legea Administraţiei Publice Locale, care dă dreptul oricărei persoane interesate să sesizeze instanţa de contencios administrativ pentru cazurile de dizolvare de drept, acesta a depus cererea către Tribunalul Constanţa.

În continuarea acestui demers, Alexandru, student la Facultatea de Drept în anul I, spune că va continua să urmărească şi să sancţioneze activitatea Consiliului Local, care din punctul lui de vedere este sfidătoare la adresa cetăţenilor şi a legii. Tânărul se aşteaptă ca răspunsul la iniţiativa lui din partea aleşilor locali să se materializeze într-o campanie de denigrare asupra lui, însă nu îi este frică şi e sigur că va rezista presiunilor.

 

Ultima oră

Comentariul meu