Ce au votat consilierii județeni în ședinta ordinară de azi de la Sibiu

La sediul Consiliului Județean Sibiu a avut loc astăzi ședința ordinară la care au fost prezenți 26 consilieri, dintr-un total de 33. Pe ordinea de zi au fost înscrise 25 de proiecte de hotărâri și Raportul semestrial al Consiliului de Administrație al RA Aeroportul Internațional Sibiu.

 

Toate proiectele au trecut de votul consilierilor județeni, fiind adoptate cu majoritate de voturi.

 

Printre proiectele adoptate se numără cel privind rectificarea bugetară, cel pentru asigurarea cofinanțării pentru modernizarea DJ 142B și cel privind intrarea proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Sibiu” într-o nouă etapă.

”Vreau să le mulțumesc tuturor consilierilor județeni pentru votul acordat hotărârilor de pe ordinea de zi de astăzi care, alături de precedentele hotărâri adoptate în actualul mandat, contribuie la susținerea proiectelor de dezvoltarea economică și socială a întregului județ Sibiu”, a declarat Ioan Cindrea, președintele Consiliului Județean Sibiu.

În ceea ce privește rectificarea bugetară, cea mai mare sumă, 1,36 milioane lei, a primit-o Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu pentru dotarea Blocului Chirurgical, aflat în construcție, cu un sistem centralizat de climatizare. 186 de mii de lei a primit învățământul special pentru plata salariilor câștigate în instanță, iar bugetul Sălii Transilvania a fost suplimentat cu 29 de mii de lei pentru achiziționarea unor articole destinate Pieței Țărănești ”Transilvania”.

Modernizarea DJ 142B (Blăjel – Bazna – Boian – limită județul Alba), pe o lungime de 3,5 km în care este inclus și un pod nou, a intrat în linie dreaptă prin adoptarea proiectului de hotărâre care aprobă cofinanțarea cu suma de 856 de mii de lei din partea Consiliului Județean Sibiu. Această sumă reprezintă cheltuielile neeligibile care trebuie suportate din bugetul județean. Restul cheltuielilor, 11,7 milioane lei, vor fi suportate în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) prin care s-a și aprobat o primă tranșă de 800 de mii lei pentru începerea lucrărilor. Urmează ca la nivelul Consiliului Județean Sibiu să se organizeze licitația pentru proiectare și execuție.

Un alt proiect adoptat astăzi se referă la modificarea şi completarea Statutului şi Actului constitutiv al Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară „ECO SIBIU”, modificarea Contractului de Asociere pentru proiectul „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Sibiu” şi avizarea Studiilor de oportunitate privind delegarea gestiunii activităţii de colectare şi transport a deşeurilor municipale şi delegarea operării instalaţiilor de tratate a deşeurilor municipale. Această hotărâre asigură continuarea celui mai important proiect din județul Sibiu și intrarea lui în fază următoare, cum ar fi de exemplu delegarea gestiunii activității de colectare și transport a deșeurilor sau delegarea operării instalațiilor de tratare și sortare a deșeurilor.

 

 

Ultima oră