…nimeni altul decât preşedintele actual al României. Este o campanie preelectorală. Sau o precampanie electorală. Luaţi-o cum vreți. Indiferent cum i-aţi spune, am aflat de ea deschizând website-ul României Libere, unul din cele mai cunoscute ziare româneşti. Este vorba de o animaţie cu chipurile a doi lideri politicieni, unul fiind candidat în alegerile prezidenţiale din noiembrie, şi al preşedintelui Băsescu. Despre autorul benerului electronic, nici o vorbă rostită, nici un cuvânt scris.
În schimb, suntem informaţi, ca la gazetă: „[X] la fel ca [Y], [Y]la fel ca Băsescu”. E clar că respectabilul (ca vechime) ziar de Bucureşti transmite cititorului un mesaj subliminal, ce nu poate fi altul decât – „Atenţie la asemănarea celor doi politicieni cu Băsescu!” Evident nu există asemănări fizice. Rămâne să ne gândim doar la asemănările celor doi lideri cu actualul preşedinte, în materie de politică. Un mesaj indus profesionist în mintea omului, mai ales în contextul social-politic de astăzi din România. Chiar dacă nu ţi se spune de ce „la fel ca”, pricepi că este o anti-reclamă. Altfel spus o campanie electorală negativă la adresa candidatului în alegerile prezidenţiale din noiembrie. Nu? Căci altfel nici nu se putea, fiind vorba de o comparaţie cu Băsescu…
Urmărind succesiunea rapidă a celor trei chipuri şi a textului simplist ce le însoţeşte (ca pe vremea filmului mut), m-am întrebat: este normal, în 2014, să găzduieşti o cacealma informaţională, cu rol de mesaj preelectoral? FĂRĂ URME DE IDENTIFICARE A AUTORULUI? Şi, în acest caz, cu atât mai trist, cu cât purtătorul de mesaj este o publicaţie cu un trecut prestigios. Ei bine, iată că, la noi, e normal! Ce nu fac patronii de astăzi ai presei româneşti, pentru un pumn de arginţi! În ce jocuri murdare pot intra ei, doar, doar le pică un contract cu puterea existentă sau cu cea care va să vie! Pe mine, unul, nu mă mai miră nimic din politica democratică de la noi, cu susţinătorii ei împărţiţi în tabere propagandistice aşa zis jurnalistice. Dacă am văzut caricaturi oribile purtate de braţe fleşcăite ale unor foşti proletari, cu ocazia plimbării antenist–instigatoare, prin Cotroceni, de ce să nu ne fie pregătite, pe internet, scenarii la fel de oribile? Mai contează pentru cineva dacă ne ratăm viitorul sau ne facem, acum, de râs în faţa străinătăţii?
În toamna asta, sunt convins că vor fi trecute toate barierele profesioniste şi morale ale campaniei electorale civilizate. Campania electorală din România 2014, pentru funcţia supremă în stat, va fi mimată şi animată pe bani grei şi cu multă ură, în mass-media. Adică, LA FEL ca pe meleagurile barbare, de dincolo de lumea civilizată (cunoscută), pe care, în antichitate, romanii le numeau „hic sunt leones” (aici sunt leii)…