ÎNTR-O VREME ÎN CARE DISCUȚIILE DESPRE ROLUL MASS-MEDIA SUNT TOT MAI PĂTIMAȘE, ÎN MIJLOCUL ROMÂNIEI, PE O STRADĂ CU NUMEROASE BISERICI, LA SIBIU, REZISTĂ SINGURUL ZIAR CARE SE DECLARĂ, ÎNCĂ DIN 1853, „ÎN SLUJBA LUI DUMNEZEU ȘI A OAMENILOR”. TELEGRAFUL ROMÂN, CTITORIE E PRIMULUI MITROPOLIT ROMÂN DIN ARDEAL, ANDREI ȘAGUNA, ESTE CEA MAI VECHE PUBLICAȚIE CU APARIȚIE NEÎNTRERUPTĂ DIN ACEASTĂ ZONĂ A ȚĂRII.
Publicația a fost numită de către Mihai Eminescu „cea mai modernă publicație de peste Carpați, care urmărește cu stăruință politica modestă și sigură a neuitatului Șaguna”, iar de către unii critici literari „Patriarhul presei române”.
De 161 de ani, Telegraful Român face „politica de apropiere, de înțelegere, de aplanare a divergențelor”.
Încă din Istoricul Telegrafului Român aflăm că acesta a fost definit laudativ, însă una din definiții arată poate cel mai clar importanța sa: „Patriarhul presei românești”.
Academicianul Răzvan Theodorescu, fost ministru al Culturii, spunea în 2005 că se apreciază că nu doar în Transilvania, ci și în toată țara și chiar în Sud-Estul Europei, ‘Telegraful Român’ se plasează în fruntea listei celor mai longevive organe de presă, cu apariție neîntreruptă”.
Scurt istoric
În primăvara lui 1850, episcopul Șaguna milita cu stăruință pentru publicarea unui ziar în limba română și germană, la Viena, pentru a asigura o arie mai largă de cunoaștere a dezideratelor românești și unde credea că pot fi evitate obstrucționările autoritățile locale.
Cum demersul n-a reușit, primul pas important făcut în direcția telegrafului a fost făcut în 30 octombrie 1852. Atunci Șaguna a înaintat o petiție către guvernatorul Transilvaniei Carol de Schwarzenberg, cu care era în bune relații, și alta către „supremul oficiu polițienesc”, prin care cerea ceea ce mai ceruse în repetate rânduri, anume să i se aprobe tipărirea, în tipografia proprie de această dată, a unui ziar care să reprezinte prioritar interesele românilor ortodocși transilvăneni, vitregiți de soartă și ignorați din toate părțile, deși erau majoritari în Transilvania. „A sosit vremea, scria el în petiția adresată guvernatorului, ca poporul să fie lămurit asupra adevăratelor sale interese și trebuințe și să i se dea o cultură potrivită cu cerințele vremii”.
Cât privește conținutul ziarului, în acesta ar fi urmat să prezinte știri politice, dar intenționa să se ocupe mai pe larg de chestiuni industriale, comerciale și literare. Nu puteau lipsi, desigur, temele de natură religioasă, de spiritualitate creștină, de organizare și viață bisericească din Transilvania, din Principate, din Europa și chiar din toată lumea, promitea Șaguna.
Șaguna nu pretindea niciun ajutor material, el însuși și instituția pe care o reprezenta fiind în stare să susțină apariția unui asemenea ziar, nelipsind nici oamenii potriviți care să-și asume responsabilitatea muncii redacționale.
În 15 decembrie 1852, Șaguna a primit, în sfârșit, răspuns favorabil din partea guvernatorului Schwarzenberg. La numai cinci zile după aceea el încheia un contract cu Aaron Florian, căruia îi încredința sarcina de „redactor respunzătoriu”.
Împreună cu Aron Florian, Șaguna a alcătuit o „Prenumerațiune la Telegraful Român, gazetă politică, industrială, comercială și literară”, o informare a opiniei publice despre iminenta apariție a unui ziar și totodată de un apel stăruitor la susținere prin abonamente. Obligatoriu, „prenumerațiunea” trebuia să fie însoțită și de un program editorial de perspectivă, care a fost făcut public chiar în acele zile.
„Prenumerațiunea” va apărea și în „Telegraful Român”, însă abia în nr. 74 din 1887, o dată cu necrologul lui Aaron Florian, „redactorul respunzătoriu”.
Conținutul celei mai vechi publicații
Conținutul știrilor era de natură politică, militară, economică, administrativă, comercială, culturală și religioasă. La prima categorie de știri (cele de natură politică) sunt prezentate legi, decrete guvernamentale, dispoziții privind ordinea și administrația publică, tot ceea ce avea legătură cu drepturile și îndatoririle românilor transilvăneni.
Din sfera industriei și comerțului sunt popularizate, aproape în fiecare număr, invenții tehnice și realizări care, în foarte multe țări din Europa și America, începuseră să ia un remarcabil avânt. Sunt mai mult decât sugestive titluri ca acestea: „Despre zborul (ca vântul, n.n.) ce l-au luat ocupațiunile românești în veacul acesta”, „Aeronautica sau corăbierea în aer”, „Meseriile și folosul lor”, „Românii din Transilvania și meseriile”, „O scurtă istorie asupra comerțului”. Nu lipsesc știrile care reflectă preocupări din domeniul agriculturii.
Iată și aici titluri sugestive: „Despre agricultură sau economia de câmp”, „Societățile agricole”, „Așezămintele sau instituțiile agronomice”, „Via și vinul”, „Despre însemnătatea și folosul pădurilor”, „Despre apărarea pădurilor”.
Știrile despre literatură, artă, știință și cultură au fost abordate, la început mai modest iar apoi din ce în ce mai consistent. În acest ziar s-au tipărit recenzii la cărți, poezie și proză din creația celor mai cunoscuți oameni de litere români și străini. Limba română și naționalitatea vor constitui preocupări mereu reluate în paginile Telegrafului Român.
Preocupările de natură spirituală, teologică, religioasă nu erau atât de frecvente precum cele de natură politică, economică și cultură, în general, însă este de înțeles faptul că prioritare erau subiectele menite să ajute la emanciparea românilor.
Un lucru care surprinde răsfoind paginile Telegrafului Român, nu doar din primul an al apariției, ci și din toată perioada șaguniană, este acela că materialele publicate sunt, în general, nesemnate, ceea ce reflectă munca asiduă și aproape exclusivă a redactorilor, menționați nominal doar sub linia ce încheie ultima pagină a ziarului. Dar este mai presus de orice îndoială că peste tot ce s-a publicat în cele două decenii de început ale foii de la Sibiu patronează mintea clarvăzătoare și viziunea autoritativă a mitropolitului Șaguna.
Că astfel au stat lucrurile demonstrează faptul că între condițiile puse redactorului Aaron Florian, prin contractul încheiat cu el la 8 decembrie 1852, se află și una formulată astfel: „Din fiecare număr al jurnalului îmi va împărtăși Domnul Redactor câte un exemplar, cel puțin cu o oră înainte de tipărire, spre vedere și aprobare, iar articolii cei mai momentoși mi-i va comunica cu mult mai înainte, înțelegându-se de la sine că dacă din anumite motive vreun număr (al Telegrafului, n.n.) nu va dobândi aprobarea mea, acela nu se va publica”.
Șaguna și condeiul gazetar
De foarte multe ori, Șaguna însuși a luat condeiul de gazetar, scriind articole „de orientare, dintre cele mai temeinice, din câte s-au publicat în ziaristica noastră din acele decenii”, cum le apreciază profesorul Ioan Lupaș. Șaguna a fost personalitatea care a patronat, a condus și a îngrijit cu dragoste, cum numai un vizionar ca el putea, destinul acestui ziar.
El a fost autorul moral al celor mai însemnate articole de direcție politică, susține Ioan Lupaș, „decisive pentru formarea conștiinței naționale”. „Ca om cu vederi absolut moderne, Șaguna știa că ‘Telegraful Român’ putea și trebuia să devină un factor politic și cultural hotărâtor în luptele ce-l așteptau, un factor prin care să poată stăpâni, într-o măsură însemnată, puterea misterioasă a opiniei publice românești, tocmai atunci în formațiune, și să exercite asupra mulțimii o influență cu mult mai largă și mai puternică de cum o are, de pildă, ‘cerculariul’ oficial sau predica de la amvon, care ambele, prin însăși firea lor, trebuiau să se mărginească la un cerc restrâns de probleme, dintre care, mai ales cele politice nici nu cutează să le atingă”.
O importanță deosebită în 161 de ani de existență
Telegraful Român a scris istorie în cei 161 de ani de existență neîntreruptă. Unul dintre evenimentele majore relatate în paginile sale a fost înființarea în 23 octombrie/4 noiembrie 1861, la Sibiu, a „Asociațiunii Transilvane pentru Literatura și Cultura Poporului Român” (ASTRA). Mitropolitul Șaguna s-a implicat, alături de alți intelectuali, în obținerea aprobărilor și mai apoi în organizarea acestei instituții de cultură, care s-a dovedit atât de benefică pentru românii transilvăneni.
Peste ani, în 2013, Mitropolia Ardealului și Biblioteca Județeană ASTRA au semnat un protocol de colaborare, prin care cei de la Bibliotecă se angajează să digitizeze ziarul. Anul trecut, publicul a aflat, astfel, că multe exemplare din colecția Telegrafului Român sunt degradate.
Telegraful Român face parte din istoria României. Spre exemplu, când în 1877 s-a declanșat războiul ruso-turc, și când, în baza convenției din 4/16 aprilie 1877 România s-a alăturat Rusiei, împotriva Turciei, paginile Telegrafului Român au fost acoperite aproape în întregime cu știri și reportaje despre cum se derulau lucrurile pe câmpul de bătaie.
În nr. 58 din 15/27 mai 1877 al Telegrafului Român se tipărește un anunț care a atras atenția opiniei publice: „Independența României”. În același număr se inserează și o cuvântare a regelui Carol I, rostită în ziua de 10 mai în fața demnitarilor români, care veniseră să-l omagieze cu ocazia aniversării urcării sale pe tron. Se reține ideea lansată de monarh cum că „România reintră în vechea sa independenția, ca statulu de sine stătătoriu, ca membru utilu, pacinicu, civilisatoru în marea familie a stateloru europene. Aparține acum energiei și devotamentului tuturor fiilor acestei țări, …ca România să primească o consecrațiune europeană”.
În semn de solidaritate cu românii de peste munți, care își vărsau sângele la Grivița, Plevna, Rahova și Vidin, Telegraful Român publica, prin grija lui Nicolae Cristea, stăruitoare îndemnuri către românii transilvăneni de a-i sprijini pe toate căile (prin donații bănești, alimentare și vestimentare), pe frații lor, care înfruntau gloanțele și moartea. În 1883, Nicolae Cristea a fost silit să demisioneze din funcția de redactor, ca urmare a apariției, în nr. 116 din acel an, al Telegrafului Român, a unui articol critic la adresa prim-ministrului ungar Coloman Tisza, extrem de sever cu românii.
Vremuri negre
Instaurarea comunismului a determinat o schimbare, din păcate nu în bine, în situația Telegrafului Român, ca de altfel a întregii Biserici. Spre exemplu, în anul centenarului — 1953, fiecare număr din „Telegraful Român” nu cuprindea mai mult de 3-4 articole cu conținut religios, restul erau materiale referitoare la lupta pentru pace, la întruniri locale, naționale și internaționale ale partizanilor păcii. Însuși întemeietorul Telegrafului Român, mitropolitul Andrei Șaguna a fost ostracizat și denigrat.
Aruncând o privire de ansamblu asupra întregii liste a redactorilor foii șaguniene, în cei peste 150 de ani de existență neîntreruptă, munca redacțională a fost îndeplinită de 23 de personalități. Dintre acestea, 3 au activat în câte două perioade diferite. Din totalul de 23 de rectori, 13 au fost profesori la Teologia din Sibiu. De asemenea, 7 redactori au ajuns membri ai Academiei Române.
Cât privește coordonatorii comitetelor redacționale, aceștia au fost în exclusivitate toți Mitropoliții Ardealului, care au vegheat cu toată luarea aminte la păstrarea, pe cât vremurile au îngăduit, a Telegrafului Român pe linia scopului pentru care a fost întemeiat în urmă cu un secol și jumătate.
„Cu fiecare număr ce a văzut lumina tiparului, mitropolitul Andrei Șaguna a fost mereu prezent în mintea și inima cititorilor publicației pe care el a ctitorit-o. Înscrierea numelui său pe frontispiciul ziarului, foarte târziu, e adevărat, adică începând cu nr. 21-22 din 1 iunie 1990, constituie o incontestabilă confirmare a prestigiului de care s-a bucurat și se va bucura acest nume, în Transilvania și peste tot unde îl poartă în lume, acest fidel mesager al său, care este Telegraful Român”, arată în Istoricul ziarului, pr. prof. Dr. Dumitru Abrudan.
Din iulie 2014, ziarul are ediție on-line. Nu uită, însă, să rămână „în slujba lui Dumnezeu și a oamenilor”.
Sursa: agerpres.ro