Iohannis a stabilit ce fel de presedinte vrea sa fie daca va fi ales de români

Odată cu candidatura la preşedinţia României, Klaus Iohannis a început să îşi exprime dorinţele cu respect la ţara noastră, precum şi intenţiile şi promisiunile. Iohannis îşi propune să fie un preşedinte „mediator şi integrator”.

 

 

„Eu vreau să facem altă politică în România, vreau să lucrăm cu toții împreună, nu unii împotriva celorlalți, pentru a schimba starea lucrurilor. Vreau să fiu un președinte care nu vorbește despre statul de drept, eu voi fi un președinte care garantează statul de drept. Eu nu vreau să povestesc despre independența Justiției, eu voi fi un președinte care garantează independența Justiției”, a afirmat Iohannis.

Iohannis a spus că, deși nu are atribuții executive în reformarea unor domenii precum educația, sănătatea, sistemul de pensii, va avea grijă să existe o dezbatere în spațiul public pentru a valorifica toate resursele existente în aceste domenii. Acesta a adăugat că vine de la Sibiu la București pentru a schimba politica în România.

„Am demonstrat în Sibiu că se poate. Se poate face administrație corectă și pentru oameni, se poate face administrație fără corupție, se pot face proiecte fără gălăgie, fără spectacol, cu seriozitate. Voi demonstra că se poate în toată România”, a susținut Klaus Iohannis.

De asemenea, Iohannis a criticat prestația guvernului condus de Victor Ponta. „Întreb Guvernul Ponta de ce nu am făcut niciun pas în direcția Schengen, de ce nu avem nicio reacție autentică și serioasă în problema Ucrainei. Sunt vecinii noștri și noi tăcem. România prosperă, cu toții ne dorim. Cum să obținem așa ceva cu Guvernul Ponta, care toată ziua bună ziua ne povestește la televizor într-un fenomen care se numește teleguvernare”, a afirmat candidatul ACL la prezidențiale.

La rândul său, copreședintele ACL și președintele PDL Vasile Blaga susține că premierul are de unde să compenseze scăderea încasărilor la buget dacă reduce CAS. „Când spuneam că nu vrea să reducă CAS-ul, aveam dreptate. Victor Ponta are bani, are de unde compensa scăderea de încasări dacă reduce CAS-ul. Nu are decât să reducă hoția de la baronii lui, evaziunea fiscală. Nu are decât să repornească investițiile, să creeze locuri de muncă”, a spus Blaga.

Sursa: agerpres.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică