Începe sesiunea a II-a de Bac la Sibiu. Când și cum se țin probele!

Absolvenţii de liceu care nu au promovat în prima sesiune de bacalaureat au săptămâna aceasta cea de-a doua şansă de a trece la nivelul următor. În această a doua sesiune vor participa 63.000 de elevi.

 

 

Cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat începe astăzi, 18 august, cu evaluarea competenţelor de comunicare orală în limba română, urmată mâine de evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pentru elevii minorităţilor naţionale.

Începe sesiunea a II-a de Bac la Sibiu. Când și cum se țin probele!

Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională se va susține în zilele 19 și 20 august, iar cea a competențelor digitale — pe 21 și 22 august. Probele scrise vor începe pe 25 august, cu limba și literatura română. Pe 26 august este programată proba la limba și literatura maternă.Proba obligatorie a profilului va avea loc în 27 august iar cea la alegere a profilului și specializării, în 29 august.

Afișarea rezultatelor la cea de-a doua sesiune a bacalaureatului 2014 va avea loc pe 1 septembrie, până la ora 12,00, iar depunerea contestațiilor se va putea face în aceeași zi, în intervalul orar 12,00 — 16,00.

Contestațiile vor fi rezolvate în zilele de 2 și 3 septembrie iar rezultatele vor fi afișate pe 4 septembrie.

Sursa: agerpres.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică