Actorul sibian, Corneliu Dan Borcia, a murit

Actorul Corneliu Dan Borcia, care a fost directorul Teatrului Tineretului Piatra-Neamţ în perioada 1995 – 2001, a murit, duminică, la vârsta de 71 de ani, după o lungă suferinţă, acesta urmând să fie înmormântat marţi, la Cimitirul „Eternitatea” din Piatra Neamţ.

 

 

Toţi cei care l-au admirat pe actorul Corneliu Dan Borcia îi pot aduce un ultim omagiu luni, începând cu ora 14.00, şi marţi, până la ora 12.00, la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ, se arată pe site-ul instituţiei teatrale.

Slujba de înmormântare va avea loc marţi, de la ora 12.30, la Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, iar, în jurul orei 13.00, va avea loc înmormântarea, la Cimitirul „Eternitatea” din Piatra-Neamţ.

Născut la Sibiu, pe 30 martie 1943, Corneliu Dan Borcia a copilărit la Tecuci, unde tatăl său era şef de gară, a absolvit studiile liceale la Liceul „Emanuil Gojdu” din Oradea, apoi a urmat Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC) Bucureşti, promoţia 1966.

După o scurtă oprire la Teatrul din Turda, începând cu anul 1967 a fost actor al Teatrului Tineretului. A apărut în distribuţia unor mari spectacole precum: „Tristan şi Isolda” (1967), „Act veneţian” (1967), „Omul cel bun din Sîciuan” (1968), „Noaptea încurcăturilor” (1968), „Heidelbergul de altădată” (1969), „Harap-Alb” (1970), „Peer Gynt” (1972), „Nevestele vesele din Windsor” (1978), „Orfanul Zhao” (1995), „Santiago el Campeon” (2003), „Avarul” (2004).

Corneliu Dan Borcia a fost descris de critică drept un actor puternic, cu grja detaliului. Acesta fost tentat şi de cinematografie, făcând parte din distribuţia filmelor „Fiul Munţilor”, în regia lui Gheorghe Naghi, „Poliţa în alb”, în regia lui Mircea Gandila, „Mai presus de orice”, în regia lui Dan Piţa, şi „Dumbrava minunată”, în regia lui Gheorghe Naghi.

De asemenea, actorul a fost distins cu premiul pentru cel mai bun manager, acordat de Consiliul Britanic la gala UNITER 2000.

În 2005, actorul a înfiinţat Teatrul π Buni, Piatra Neamţ, o companie de teatru alternativ independent, unde s-au montat în spaţii neconvenţionale spectacole precum „Junghiuri”, de Bob Jude Ferante, „Chat”, de Ştefan Caraman.

După pensionare, a colaborat cu teatre din Bucureşti, în special cu Teatrul Nottara, în 2011 participând cu spectacolul „Aniversarea”, în regia lui Vlad Massaci, la turneul acestei instituţii la Londra.

Sursa: mediafax.ro

Ultima oră