Simona Halep învinsă pentru a 5-a oară de Maria Sharapova

Simona Halep a pierdut pentru a cincea oară în faţa Mariei Sharapova. Românca a suferit înfrângerea sâmbătă, 16 august 2014, în sferturi la Cincinnati şi a declarat după meci că data viitoare va fi mult mai agresivă. Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a pierdut cu scorul de 3-6, 6-4, 6-4.

 

 

Aceasta a fost cea de-a cincea înfrângere suferită de Halep în faţa Mariei Şarapova, din tot atâtea partide disputate. Prima întâlnire dintre cele două sportive a avut loc în turul doi al turneului de la Indian Wells din 2012, acolo unde Şarapova a câştigat cu scorul de 6-3, 6-4. În acelaşi an, dar în primul tur de la Beijing, Şarapova s-a impus cu scorul de 7-5, 7-5. În primăvara acestui an, Maria Şarapova a câştigat finala turneului de la Madrid, scorul fiind 1-6, 6-2, 6-3, iar apoi s-a impus în finală la Roland Garros, scor 6-4, 6-7 (5), 6-4.

Calificarea în sferturile de finală este recompensată la turneul de la Cincinnati cu un premiu de 64.170 de dolari şi cu 190 de puncte WTA. La ediţia trecută, Halep, locul 25 WTA atunci, a atins tot faza sferturilor de finală, fiind eliminată de Serena Williams, cu scorul de 6-0, 6-4. Sportiva din Constanţa avea de apărat 225 de puncte la turneul american.

simona-halep1

Simona Halep va participa săptămâna viitoare la turneul Premier de la New Haven, unde este deţinătoarea trofeului şi unde sperăm să aibă parte de mai mult noroc.

Sursa: mediafax.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică