foto "cântecele munților" au adus zeci de mii de oameni în piața mare

Patru zile de basm au fost în Sibiu, la cea de-a 39-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor “Cântecele Munților”. Dimineața, la prânz și până seara târziu, folclorul a domnit peste Sibiu. La ateliere de dans, proiecții de film, expoziții de costume populare, audiții muzicale, la seri tradiționale și mai ales la evenimentele în aer liber, festivalul a avut lipici la public.

 

Parada portului popular și spectacolele din Piața Mare au fost evenimentele care au strâns, vineri, sâmbătă și duminică, zeci de mii de oameni în centrul Sibiului. Astfel, Piața Mare din Sibiu a fost plină la refuz, de sibieni și turiști veniți să se bucure de cântece, dansuri populare și tradiții din Cehia, Turcia, Cipru, Bulgaria și România. Artiștii bulgari ai Companiei de dans “Sider Voivoda” au atras spectatorii nu doar prin dansurile specifice Dobrogei și Traciei, ci și prin cântecul interpretat de Steliana Hristova, câștigatoarea competiției Vocea Bulgariei din anul 2011. Obiceiuri cu specific agricol, de la seceratul grâului la culesul viilor, au fost prezentate pe scena festivalului de Ansamblul “Achna Forest” din Cipru. Cultura tradițională cehă a ajuns la Sibiu prin intermediul Ansamblului “The Kyjov Moravian” care a făcut un adevărat spectacol audio-vizual prin bătăile în tobă, costumele multicolore și ponturile feciorești, iar artiștii turci ai ansamblului “Kafkas Folk Dance Group” au atras lumea la dans cu cântece vechi, din fluier.2

România a fost reprezentată în festival de ansambluri provenind din mai toate zonele etnofolclorice ale țării: “Timișul” – din județul Timiş, “Mureşelul” – din județul Mureş, Trupa Ṣcolii de dans românesc “Larisa ṣi Marin Barbu”- din Bucureşti, “Busuiocul” – din județul Bacău, ”Cununiţa”- din județul Arad, ”Mărginimea”, ”Veteranii -Junii Sibiului”, ”Ceata Junilor” şi ”Junii Sibiului” – din județul Sibiu. De asemenea, de pe scena festivalului nu puteau lipsi interpreți de renume ai cântecului popular românesc: Răzvan Năstăsescu, Codruța Rodean, Anca Mărginean, Traian Stoiță, Viorica Țepeș, Daniel Rosalim, Alina Bîcă, Robert Târnăveanu, Nelu Albu, Camelia Cosma Stoiţă, Marcel Părău, Viorica Telcean, Gabriela Tuță, Maria Lia Bologa, Tiberiu Ceia, Florica Bradu, Elena Merișoreanu, Gheorghe Roșoga, Sava Negrean Brudașcu, Gheorghe Turda, Ilie Medrea, Viorica Macovei, Gelu Voicu, Liliana Laichici, Nineta Popa, Mariana Anghel, Alexandru Pugna, Mariana Deac, Nicoleta Voica, Petrică Moise, Nicu Mâţă, Stana Stepanescu, Daniel Pop, Georgiana Păduraru, Gabriel Dumitru, Andreea Haisan, Paul Ananie, Alexandru Brădăţan, Ovidiu Homorodean, Ramona Viţa, Angela Buciu, Veta Biriș, Ioan Bocșa.3

Punctul final al festivalului a fost marcat duminică seara, prin cinci ore de spectacol și printr-o transmisiune în direct realizată de postul national de televiziune. După evoluțiile ansamblurilor invitate în festival a urmat momentul special al lansării CD-ului “Cântece și jocuri din inima Ardealului”, semnat de Adrian Neamțu, taragotist al Ansamblului Folcloric Profesionst “Cindrelul –Junii Sibiului”. Astfel spectatorii au avut prilejul să întâlnească șapte taragotiști de renume ai României: Adrian Neamțu, Dumitru Fărcaș, Gheorghe Albu, Dumitru Dobrican, Sergiu Cipariu, Petrică Vița și Luca Novac.4

„Cea de a XXXIX-a ediţie a festivalului s-a dovedit a fi o ediţie cu succes deplin. Mulţumim pentru sprijinul acordat la organizarea şi implementarea acestui proiect cultural, partenerilor noştri – Consiliul Judeţean Sibiu, Consiliul Local prin Primăria Municipiului Sibiu, Cercul Militar Sibiu, şi coproducătorului – Societatea Română de Televiziune. De asemenea, mulţumirile noastre se îndreaptă către toţi partenerii media şi către toţi artiştii participanţi la festival: solişti şi ansambluri folclorice, precum şi către minunatul public, care a avut ocazia să cunoască aspecte ale culturii populare, ale muzicii şi dansului tradiţional autentic, naţional şi internaţional”, a declarat Silvia Macrea, manager CJCPCT “Cindrelul-Junii” Sibiu.

Festivalul Internaţional de Folclor “Cântecele Munţilor” a fost organizat de Consiliul Judeţean Sibiu, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale “Cindrelul-Junii” Sibiu, fiind o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu

Ultima oră

Comentariul meu