Vestita strigătură răsună astăzi, 1 august 2014, ora 19, peste Piața Mare din Sibiu, acolo unde are loc Spectacolul aniversar “Junii Sibiului”– 70 de ani. Evenimentul e special conceput pentru a marca, în mijlocul sibienilor, împlinirea a 70 de ani de activitate a celei mai vechi formații de dansuri populare din România: “Junilor Sibiului”.
Astfel, venerabila vârstă a celei mai vechi formații de dansuri populare din România va fi sărbătorită așa cum “Junii Sibiului” știu cel mai bine: prin cântece și dansuri tradiționale.
Spectacolul aniversar propune o călătorie de patru ore prin România tradițiilor: primii pași de dans vor fi cei ai hațeganelor, vom continua cu dansuri de Banat, de câmpie, Maramureș, Țara Oltului etc.
Protagoniștii spectacolului vor fi 70 de perechi de dansatori provenind din patru generații de “Juni“: copiii de la “Cibinul“, tinerii de la “Ceata Junilor“, profesioniștii de la “Cindrelul-Junii Sibiului“ și “Veteranii Junii Sibiului“.
În semn de prețuire pentru un ansamblu ce s-a remarcat prin perfecțiunea și bogăția repertoriului, zeci de interpreți de muzică populară își vor arăta prețuirea pentru “Junii Sibiului”, urcând pe scenă alături de ei. Astfel, în spectacolul aniversar “Junii Sibiului”– 70 de ani vor evolua soliștii: Răzvan Năstăsescu, Codruța Rodean, Anca Mărginean, Traian Stoiță, Viorica Țepeș, Daniel Rosalim, Alina Bîcă, Robert Târnăveanu, Nelu Albu, Camelia Cosma Stoiţă, Marcel Părău, Viorica Telcean, Gabriela Tuță, Maria Lia Bologa, Tiberiu Ceia, Florica Bradu, Elena Merișoreanu, Gheorghe Roșoga, Sava Negrean Brudașcu, Gheorghe Turda, Ilie Medrea, Viorica Macovei, Gelu Voicu, Liliana Laichici, Nineta Popa, Mariana Anghel, Alexandru Pugna, Mariana Deac și Nicoleta Voica. Spectacolul este prezentat de Iuliana Tudor.
Spectacolul face parte dintr-un amplu proiect ce reunește turnee în țară și străinătate, spectacole în Sibiu și în alte județe, lansări de carte – toate menite să marcheze cele șapte decenii de existență ale celui mai vechi ansamblu folcloric din România.
Manifestarea este organizată de Consiliul Judeţean Sibiu, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale “Cindrelul-Junii” Sibiu, fiind o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.
Programul Festivalului Internaţional de Folclor “Cântecele Munţilor”, ediţia a-XXXIX-a, 2014
1 august
*ora 10:00, Cercul Militar (Sala de sport) – Atelier de dans cu Ansamblurile „Busuiocul”, ”Timişul”- din România și ”Fen Bladi” – ALGERIA
*orele 10:00 – 12:00, Sediul CJCPCT “Cindrelul – Junii” Sibiu – Proiecţie spectacol “ La hanul lui Ghiţă”
*ora 11:00, Cercul Militar (Sala de lectură) – Expoziţie de costume populare/Audiţie muzicală
*ora 12:00, Sediul CJCPCT “Cindrelul -Junii” Sibiu – Prezentare de carte din biblioteca CJCPCT “Cindrelul – Junii” Sibiu
*ora 18.00, Bvd Nicolae Bălcescu – Parada portului popular
*ora 19:00, Piaţa Mare – Spectacol Aniversar “Junii Sibiului” 70 de ani de activitate. Invitați: Răzvan Năstăsescu, Codruța Rodean, Anca Mărginean, Traian Stoiță, Viorica Țepeș, Daniel Rosalim, Alina Bîcă, Robert Târnăveanu, Nelu Albu, Camelia Cosma Stoiţă, Marcel Părău, Viorica Telcean, Gabriela Tuță, Maria Lia Bologa, Tiberiu Ceia, Florica Bradu, Elena Merișoreanu, Gheorghe Roșoga, Sava Negrean Brudașcu, Gheorghe Turda, Ilie Medrea, Viorica Macovei, Gelu Voicu, Liliana Laichici, Nineta Popa, Mariana Anghel, Alexandru Pugna, Mariana Deac și Nicoleta Voica. Spectacol prezentat de Iuliana Tudor.
2 august
*ora 10:00, Cercul Militar –Atelier de dans cu Ansamblul “Cununița” și Trupa de dans românesc Larisa Barbu -România și “Sider Voivoda”-Bulgaria
*orele 10:00 – 12:00, Sediul CJCPCT “Cindrelul Junii” Sibiu – Proiecţie spectacol “ La Sibiu în Piaţa Mare, Târg de n-are asemănare”
*ora 11:00, Cercul Militar (Sala de lectură) – Expoziţie de costume populare/Audiţie muzicală
*ora 12:00, Sediul CJCPCT “Cindrelul – Junii” Sibiu – Prezentare de carte din biblioteca CJCPCT “Cindrelul – Junii” Sibiu
*ora 19:00, Piaţa Mare – Spectacol folcloric susţinut de ansambluri invitate în festival: Trupa Şcolii de dans românesc “Larisa ṣi Marin Barbu“, “Busuiocul“, “Timisul“, “Muresul“ – România, “The Kyjov Moravian Ensemble”- Cehia, “Sider Voivoda” – Bulgaria, “Achna Forest” -Cipru
Recital Petrică Moise şi Virtuozii Banatului. Spectacol prezentat de Iuliana Tudor
*ora 20:00 – Restaurant Grand Hotel – Seară tradiţională turcească. Rezervări la tel. 0741/002.517
3 august
*ora 10:00, Cercul Militar – Atelier de dans cu “Sakarya Culture &Tourism Director Balkan Ve Kafkas Folk Dance Group” – Turcia, “The Kyjov Moravian Ensemble”-Cehia și Mureşelul – România
*orele 10:00 – 12:00, Sediul CJCPCT “Cindrelul-Junii” Sibiu – Proiecţie spectacol “La Sibiu în Piaţa Mare, Târg de n-are asemănare”
*ora 11:00, Cercul Militar (Sala de lectură) – Expoziţie de costume populare/Audiţie muzicală
*ora 19:00, Piaţa Mare – Spectacol folcloric susţinut de ansambluri invitate în festival: “Mărginimea“ și “Cununița“ -România, “Kafkas Folk Dance Group” – Turcia și “Fen Bladi” -Algeria, Ansamblul Folcloric Profesionist “Cindrelul-Junii Sibiului”
Invitaţi: Nicu Mâţă, Stana Stepanescu, Daniel Pop, Georgiana Păduraru, Gabriel Dumitru, Andreea Haisan, Paul Ananie, Alexandru Brădăţan, Ovidiu Homorodean
Spectacol – Lansare CD al taragotistului Adrian Neamţu
Invitaţi: Luca Novac, Ramona Viţa, Petrică Vița, Dumitru Dobrican, Angela Buciu, Sergiu Cipariu, Gheorghe Albu, Veta Biriș, Dumitru Fărcaș, Ioan Bocșa, Adrian Neamțu si Alina Bîcă
*ora 20:00 – Restaurant Select – Seară tradițională cehă. Rezervări la tel. 0269/243.333