Primăria anunţă că s-au finalizat lucrările de modernizare în Vasile Aaron (BILANŢUL INVESTIŢIILOR)

Lucrările de reabilitare, modernizare şi reconfigurare a spaţiilor publice din cartierul Vasile Aaron s-au încheiat după aproximativ un an şi jumătate de lucrări la reţele, drumuri şi parcări.

 

Investiţii de peste 32 de milioane de lei din bugetul local şi lucrări la reţelele de utilităţi finanţate din fonduri structurale în cartierul Vasile Aaron

 

Reţele noi de apă şi canalizare

În cadrul proiectului de extindere şi modernizare a reţelelor de apă şi canalizare finanţat din fonduri structurale pe POS Mediu, reţeaua de apă din cartierul Vasile Aaron a fost modernizată pe Aleea Şoimului, Aleea Negoveanu, strada Valea Frumoasei, strada Muncel, strada Negoveanu, strada Oaşa, zona Onceşti – Valea Frumoasei, Ştefleşti, Onceşti, Iezer, Şoimului şi Şureanu. În total s-au înlocuit aproape 4.500 de metri de reţea cu conducte de polietilenă de înaltă densitate şi s-au amenajat hidranţi.

Reţeaua de canalizare a fost modernizată în acest cartier în 2007, în cadrul proiectul finanţat din fonduri ISPA.

 

Lucrări la carosabil şi trotuare

După finalizarea lucrărilor la reţele, Primăria Sibiu a contractat lucrări de modernizare şi reabilitare a carosabilului şi trotuarelor. Acest tip de lucrări au fost efectuate pe străzile Onceşti, Valea Frumoasei, Şureanu, Oaşa, Negoveanu, Ştefleşti, Şoimului, Muncel, Electricienilor şi Iezer şi pe aleile din zona bazei hipice. În total, aproape 50.000 de metri pătraţi de carosabil şi peste 25.000 de metri pătraţi de trotuare au fost modernizaţi în acest cartier. La acestea se adaugă crearea unui sens giratoriu la intersecţia străzii Negoveanu cu strada Semaforului.

 

De asemenea, au fost realizate şi reconfigurate parcări în suprafaţă de peste 21.000 de metri pătraţi. În întreg cartierul au fost create aproximativ 3.000 de locuri de parcare. Majoritatea dintre acestea sunt amenajate în parcări zonale: între străzile Iezer şi Ştefan cel Mare – aproximativ 500 de locuri, între strada Iezer şi Şureanu – aproximativ 100 de locuri, în zona bazei hipice între strazile Şureanu şi Electricienilor – aproximativ 250 de locuri, între Şoimului şi Milea – aproximativ 80 de locuri, între Onceşti şi Valea Frumoasei – aproximativ 350 de locuri, pe strada Oaşa – aproximativ 150 de locuri, între Negoveanu, Şureanu, Oaşa şi Semaforului – aproximativ 400 de locuri, între Semaforului, Negoveanu şi Muncel – aproximativ 150 de locuri). O parte dintre acestea au fost trasate pe aliniamentele stradale, fiind amenajate şi locuri de parcare cu dale înierbate pe străzile Iezer şi Negoveanu.

 

În total, valoarea acestor lucrări de infrastructură însumează 28.114.901,74 lei, fonduri care au provenit din bugetul local.

 

Strada Semaforului şi strada Vasile Aaron au fost modernizate anterior. Strada Vasile Aaron a fost modernizată complet în 2008, când au fost înlocuite şi reţelele de apă, canalizare şi gaz.

 

Sensuri unice pentru fluidizare

Sensurile de circulaţie în perimetrul delimitat de străzile Semaforului şi Vasile Aaron au fost uşor modificate pentru fluidizarea circulației. Astfel, pe străzile Şureanu, Electri­cienilor, Şoi­mului, Iezer, Ştefleşti, Negoveanu şi Muncel se circulă în prezent în regim de sens unic, străzile Semaforului şi Vasile Aaron fiind străzi cu dublu sens.

 

Reparaţii şi reconfigurări ale sistemului de iluminat public

În cadrul proiectului au fost prevăzute şi reparaţii şi modernizări ale sistemului de iluminat public existent. În acest scop, au fost utilizaţi 40 de stâlpi de beton, 200 de stâlpi metalici şi peste 13 km de cablu, reţeaua de iluminat fiind astfel îmbunătăţită. SC Electrica va face demersurile în următoarea perioadă să demonteze vechii stâlpi care au susţinut reţeaua de iluminat, aceştia fiind proprietatea companiei de electricitate.

 

Locuri de joacă şi relaxare

În cartierul Vasile Aaron sunt amenajate locuri de joacă în zona străzii Onceşti, în zona bazei hipice şi pe strada Oaşa. În această ultimă locaţie se lucrează în prezent la amplasarea a şase echipamente pentru mişcare în aer liber, întregind astfel funcţionalitatea zonei.

 

Lucrările menționate mai sus sunt completate de cele de reparație a viaductului care uneşte cartierul Vasile Aaron de cartierele Lazaret, Guşteriţa şi Broscărie, astfel că legătura cu celelalte cartiere va fi din această toamnă mult îmbunătăţită. Pe un sens al viaductului lucrările la structură s-au finalizat deja. Contractul pentru acest proiect are o valoare de 4.602.066,43 lei, fără TVA.

 

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. Bravo primaria Sibiu ; Daca schimbau si parapeti de pe viaduct cu unii noi se numea o lucrare ff bine facuta .Dar asa inlocuiti cu altii vechi …..cum acopera pisica c…..!