VIDEO FOTO Concert de poveste la ”Povestea Naiului” în Piața Mare (IMAGINI SUPERBE)

Piața Mare din Sibiu a devenit neîncăpătoare seara trecută când aproape 10.000 de spectatori au venit sa ia parte la concertul „Simply The Best – Povestea Naiului”.

 

Radu Nechifor și invitații săi au reușit să emoționeze publicul de toate vârstele prin varietatea de genuri muzicale abordate: jazz, folclor, pop-rock, clasic și clubbing.

VIDEO FOTO Concert de poveste la ”Povestea Naiului” în Piața Mare (IMAGINI SUPERBE)

 

O scenă rotativă a adus, rând pe rând, în fața publicului, peste 35 de artiști.

Vorbim de Direcția 5, Ozana Barabancea, Sergiu Cipariu, Ovidiu Olari, MT-Jay, soliștii Grupului Vocal Acapella, Marius Preda, Cezar Cazanoi, Vlad Simon, Mircea Ardeleanu Jr., Mihai Pîțan, Alex Petre, Orchestra Ovidiu Barteș, un cvartet de naiuri și mulți alți muzicieni de renume.povestea naiului directia 5

Printre momentele de improvizație și colaborările inedite dintre artiști, concertul a adus-o în fața sibienilor și pe Ana Munteanu, un talentat sand-artist din Republica Moldova, care a spus Povestea Naiului și a Zeului Pan cu ajutorul desenelor pe nisip. radu nechifor

Mesajul de final al poveștii în nisip a fost unul pe cât de simplu, pe atât de sugestiv: „Povestea Naiului continuă”.

video
play-sharp-fill

Naiul lui Radu Nechifor a fost, desigur, „vedeta” acestui eveniment, elementul comun care a legat toate cele cinci genuri muzicale și care s-a auzit timp de două ore, pe tot parcursul spectacolului.
video
play-sharp-fill

Ediția a doua a evenimentului „Simply The Best – Povestea Naiului” s-a încheiat cu succes. Concertul a fost organizat de Asociația Internațională de Tineret Become și cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică