VIDEO ”Junii Sibiului” aniversează 70 de ani, în Piața Mare cu un super spectacol. Iată ce artiști vin!
Foto arhivă

Cea mai veche formație de dansuri populare din România, “Junii Sibiului”, sărbătorește 70 de ani de activitate, în cadrul unui mega-spectacol organizat în Piața Mare a Sibiului.

 

Spectacolul aniversar are loc în data de 1 august 2014, ora 19, și face parte dintr-un amplu proiect ce reunește turnee în țară și străinătate, spectacole în Sibiu și în alte județe, lansări de carte – toate menite să marcheze cele șapte decenii de existență ale celui mai vechi ansamblu folcloric din România.

Organizarea unui spectacol aniversar în Piața Mare a Sibiului este modalitatea prin care “Junii Sibiului” doresc să le mulțumească sibienilor de ieri și de azi, care i-au întâmpinat și îi întâmpină cu ropote de aplauze la fiecare reprezentație. Astfel, “Junii Sibiului” vor sărbători Sibiul și cultura tradițională, prin cântec și joc, în mijlocul comunității. “Am pregătit un spectacol special pentru această aniversare, iar în cadrul lui ne vor fi alături numeroși soliști, prieteni și colaboratori ai ansamblului, provenind atât din generațiile tinere, cât și din rândurile interpreţilor de muzică populară demult consacrați. Publicul din Sibiu a apreciat de fiecare dată cântecele şi dansurile populare prezentate de “Junii Sibiului“. Pentru noi, ropotele de aplauze şi ovaţiile sibienilor, căldura extraordinară cu care ne întâmpină sunt cel mai frumos omagiu la ceas aniversar. Este o bucurie şi o onoare  pentru noi să evoluăm în Piața Mare, pentru Sibiu și pentru sibieni”, spune Silvia Macrea, coregraf al ansamblului şi director al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale “Cindrelul-Junii” Sibiu.

Spectacolul aduce în fața publicului patru generații de “Juni“: copiii de la “Cibinul“, tinerii de la “Ceata Junilor“, profesioniștii de la “Cindrelul-Junii Sibiului“ și “Veteranii Junii Sibiului“. Alături de ei se vor afla invitaţi, soliștii din diferite generații: Răzvan Năstăsescu, Codruța Rodean, Anca Mărginean, Traian Stoiță, Viorica Țepeș, Daniel Rosalim, Alina Bîcă, Robert Târnăveanu, Nelu Albu, Camelia Cosma Stoiţă, Marcel Părău, Viorica Telcean, Gabriela Tuță, Maria Lia Bologa, Tiberiu Ceia, Florica Bradu, Elena Merișoreanu, Gheorghe Roșoga, Sava Negrean Brudașcu, Gheorghe Turda, Ilie Medrea, Viorica Macovei, Gelu Voicu, Liliana Laichici, Nineta Popa, Mariana Anghel, Alexandru Pugna, Mariana Deac și Nicoleta Voica. Spectacolul este prezentat de Iuliana Tudor.

Manifestarea este organizată de Consiliul Judeţean Sibiu, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale “Cindrelul-Junii” Sibiu, fiind o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu. Coproducător al evenimentului este Societatea Română de Televiziune.

 

 

 

Despre “Junii Sibiului“

În contextul celor 7 decenii de existență a ansamblului, întregul an 2014 este unul aniversar, iar evenimentele organizate de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul – Junii” Sibiu marchează acest moment. Toate spectacolele susținute de ansamblu în acest an stau sub semnul “Junii Sibiului – 70 de ani“.

La marile festivaluri, “Vară, Vară, Primăvară”, „Cântecele Munților”, „Ioan Macrea”, ansamblul susține spectacole speciale, alături de invitați de marcă, colaboratori ai „Junilor Sibiului”. De asemenea, în acest an aniversar, „Junii Sibiului” vor fi mai aproape de comunitățile de români din diaspora și de iubitorii culturii tradiționale din alte țări europene, prin intermediul turneelor întreprinse. Primele turnee au avut loc în Dublin și Viena, iar pentru ele „Junii Sibiului” au pregătit un program special artistic, în cadrul căruia au fost valorificate dansuri și cântece populare, reprezentative pentru Sibiu și marile zone etnofolclorice ale României.

“Junii Sibiului“ s-au născut în 1944, din iniţiativa maestrului coregraf Ioan Macrea şi s-au transformat în mers din formaţie de amatori, la început bărbătească, apoi mixtă, în ansamblu profesionist.

În calitate de ansamblu de amatori, “Junii Sibiului“ au participat la numeroase competiții și festivaluri folclorice, organizate în țară și străinătate, iar valoarea lor a fost recunoscută prin cele peste 100 de premii naționale și 60 de premii internaționale acordate de jurii de specialitate. În anul 1992, Ansamblul “Junii Sibiului“ se unește cu orchestra “Cindrelul“ și primește statutul de ansamblu profesionist, în semn de recunoaștere a valorii corpului de dansatori și instrumentiști, precum și a bogăției și diversității repertoriului abordat.

În cei 70 de ani de existenţă, Ansamblul Folcloric Profesionist “Cindrelul-Junii Sibiului“ a susținut peste 40.000 de spectacole și a efectuat peste 600 de turnee în România, întreaga Europă, America de Nord, Asia şi Africa. Peste 3.600 de dansatori au evoluat în cadrul Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiulu” de-a lungul timpului.

Statutul de ambasador al spiritualităţii româneşti a fost recunoscut în repetate rânduri. De exemplu, în 1986, când „Junii Sibiului” a fost prima formaţie de dansuri româneşti prezentă într-un turneu în SUA; în 2006, la Patras, când ansamblul a preluat simbolic cheia Capitalei Culturale Europene pentru Sibiu 2007, în 2009 când ansamblul a fost invitat să evolueze pentru demnitarii prezenţi la Summit-ul NATO de la Bucureşti; în 2012 când ansamblul a fost invitat la Dineul Oficial organizat de UEFA, la Summit-ul NATO de la Sibiu şi în 2014 când ansamblul a evoluat în faţa a zeci de ambasadori, consilieri și atașați economici și comerciali de la ambasadele mai multor țări din Europa și Orient, prezenţi la Conferința Internațională “Oportunități de Investiții în Județul Sibiu Valoare Adăugată Afacerii Tale“, organizată de Consiliul Județean Sibiu.

 

 

Ultima oră