Sute de sibieni și-au măsurat gratuit tensiunea arterială în numai o zi

Cea de-a doua acțiune din acest an a Campaniei Naționale ”Viteza ucide…nu numai în trafic! Controlează-ți tensiunea arterială!” s-a desfășurat pe 5 iulie la Sibiu, în incinta complexului comercial Shopping City.

În cadrul campaniei, o echipă de medici a efectuat testări gratuite ale tensiunii arteriale și a oferit participanților informații și sfaturi despre cum poate fi prevenită și combătută această afecțiune, devenită deja o problemă de sănătate publică la noi în țară.

Aproape o cincime din cei peste 500 de sibieni care au participat la acțiune au înregistrat valori crescute ale tensiunii arteriale, iar procentul celor care au aflat pentru prima oară că au hipertensiune a fost de 15%. Medicii prezenți la eveniment i-au îndrumat pe cei găsiți cu valori tensionale crescute să se adreseze medicului de specialitate pentru investigaţii amănunţite. Media de vârstă a celor care au participat în cadrul acțiunii de măsurare gratuită a tensiunii arteriale a fost cuprinsă între 21 și 82 de ani.

„Ne bucurăm că am ajuns în Ardeal cu cea de-a doua acțiune din acest an a campaniei naționale ”Viteza ucide…nu numai în trafic! Controlează-ți tensiunea arterială!” și suntem plăcut surprinși de atenția pe care o acordă sibienii sănătății lor prin implicarea în campanii de acest tip. Într-adevăr, hipertensiunea arterială se numără printre afecțiunile despre care este foarte important să te informezi corect și în timp util, pentru a evita complicațiile neplăcute care pot apărea mai târziu”, a declarat prof. dr. Maria Dorobanțu, președinte Societatea Română de Hipertensiune.

Având în vedere prevalența tot mai mare a hipertensiunii arteriale, Societatea Română de Hipertensiune va continua acțiunile de conștientizare și educare a publicului larg, cu scopul de a contribui la diminuarea acestei situații alarmante. Ultima acțiune din acest an a Campaniei Naționale ”Viteza ucide…nu numai în trafic! Controlează-ți tensiunea arterială!” va avea loc la București, în perioada 20-21 septembrie, concomitent cu Congresul Societății Române de Hipertensiune.

 

Ultima oră