Din dimineața zilei de joi, Piața Mare a Sibiului a fost inundată de aromele celor zece bucătării de pe trei continente prezente în cadrul Festivalului ”de Bun Gust”, ediția a doua.
Sute de sibieni și turiști au testat, de la primele ore, savoarea celor peste 50 de feluri de mâncare ce pot fi găsite în bucătăriile care reprezintă India, Liban, Mexic, Spania, Ungaria, China, Statele Unite ale Americii, Cehia, Grecia și România. Cele zece bucătării vor fi deschise în Piața Mare până duminică, inclusiv.
De la ora 15:00, pe scenă vor începe și demonstrațiile culinare, concertele și concursurile destinate publicului. Poznașul concurent Masterchef, Ramon Chicireanu, va prepara salată din rucola cu ficat de găină, orez prăjit chinezesc cu șuncă și ouă și ruladă de vițel cu ciuperci și susan. Reprezentanții bucătăriei chinezești vor urca pe scenă pentru a demonstra cum se prepară mi-fen cu legume, iar vedeța TVR, Nicolle Stănese, s-a pregătit pentru găti o porție delicioasă de tagliatelle cu creveți și dovlecei.
De la ora 20:25, pe scenă vor urca pentru un concert grecii de Acropolis Band și Hiraklis Hrystopoulos, iar de la 21:50, Vizi Imre este invitatul special al concertului susținut de Maria Cojocaru & Vlad Simon Band.
Spectatorii Festivalului care se vor înscrie la concursurile zilei de joi, pot câștiga premii delicioase în cadrul Festivalului, ustensile de bucătărie oferite de TV Paprik, precum și licori de apreciat oferite de Staropramen.
Câștigători vor fi cei care vor curăța cea mai lungă fâșie de coajă de pe un măr sau cei care vor demonstra îndemânare în curățatul și tăiatul legumelor.
Klaus Johannis va urca pe scena ”de Bun Gust”
Primarul Sibiului, Klaus Johannis, va fi prezent și el în cadrul Festivalului ”de Bun Gust”. În seara zilei de vineri, de la ora 21:00, Klaus Johannis va saluta participanții la Festival și va degusta ceea ce vor pregăti concurenții Masterchef, Ramon Chicireanu și Anni – Anjani Jaiswal Kumar: un pui tikka masala cu orez basmati.
De altfel, în cursul zilei de vineri, de la ora 19:00, va urca pe scenă și consulul Germaniei, doamna Judith Orban, pentru a găti o porție de salată de cartofi à la Pfalz. Demonstrașiile culinare vor mai include și pieptul de pui în stil asiatic cu salată caldă gătit de Ramon Chicireanu și Anni- Anjani Jaiswal Kumar. Cei doi vor construi tot vineri și un desert cu morcovi cu aromă de șofran, dar și un piept de pui în stil asiatic cu salată caldă.
În concertele programate pentru seara zilei de vineri, invitatul special al Mariei Cojocaru & Vlad Simon Band este Silviu Pașca.