Cel mai titrat antrenor de fotbal din Sibiu se lasă de meserie: Nu mai antrenez

Viorel Hizo a afirmat că nu va mai accepta nicio propunere din partea vreunei echipe de a o antrena.

„Nu mai antrenez. Am luat aceasta decizie împreună cu familia, am facut consiliu de familie. La Vaslui am fost de patru ori, am fost de vreo 4-5 ori la Piatra Neamţ, de vreo patru ori la Rapid, deci asta înseamna ca am lăsat ceva în urmă”, a spus Viorel Hizo, la Digi Sport.

Acesta a vorbit şi despre rolul pe care Costel Gâlcă i-l va da lui Lucian Sânmărtean în mandatul său la Steaua:

„Lucian Sânmărtean poate să joace oriunde la mijloc, pentru el nu este o problemă dacă joacă acolo. Poate evolua pe orice poziţie în linia mediană. Steaua l-a folosit mijlocaş de acoperiere lângă Pintilii la un moment dat şi a jucat foarte bine”.

În opinia lui Hizo, cea mai importantă pierdere pe care a înregistrat-o formaţia campioană în acest sezon este reprezentată de plecarea lui Ciprian Tătăruşanu.

„Tătăruşanu a avut un moment când făcea gafe, dar în acest ultim an nu a mai făcut erori. Sunt gafe pe care şi Buffon le face, toata lumea le face! Nu exista jucător care să nu greşească, însă Tătăruşanu în acest an nu a făcut greşeli majore care să o ducă pe Steaua să piardă vreun joc. Nu a fost decisiv în înfrângerea echipei, iar aportul lui a fost în unele meciuri foarte, foarte bun, deci este o pierdere foarte mare pentru Steaua. În acest moment, nu ştiu dacă portarul care a venit este de nivelul Stelei”.

Hizo crede că lupta pentru titlul de campioană în noua ediţie de campionat se va da tot între formaţia din Ghencea, Astra şi Petrolul.

Sursa: gandul.info

Ultima oră