Ilie Carabulea a părăsit luni după amiază penitenciarul Rahova. Procurorii au decis înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu în cazul milionarului sibian.
Afaceristul sibian Ilie Carabulea și fostul preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) Dan Radu Ruşanu au fost eliberati, luni, din arestul Poliţiei Capitalei, după ce instanţa supremă le-a admis cererea de ridicare a măsurii preventive, aceasta fiind înlocuită cu cea a arestului la domiciliu.
Surse din Poliţie au declarat că Dan Radu Ruşanu, trimis în judecată pentru fapte de corupţie, a ieşit luni, în jurul orei 15.00, din arestul Poliţiei Capitalei, unde era încarcerat din 4 martie.
Alături de Ruşanu, au fost puşi în libertate omul de afaceri Ilie Carabulea şi Marian Mârzac, pentru care s-a decis, de asemenea, înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Aceştia au ieşit, tot luni după-amiază, din Penitenciarul Rahova.
DNA a confirmat că instanţa a dispus arestul la domiciliu în cazul celor trei.
În 16 iunie, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că este legală şi temeinică măsurii arestării preventive a lui Ruşanu, Carabulea şi Mîrzac. Instanţa le-a respins ca nefondate cererile de înlocuire a arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar.
Decizia a fost contestată la Înalta Curte de Casţie şi Justiţie, care a le-a admis solicitarea de înlocuire a măsurii arestării preventive. Decizia instanţei supreme este definitivă, Ruşanu, Carabulea şi Mârzac fiind lăsaţi să plece, luni, din arestul Poliţiei Capitalei şi, respectiv din Penitenciarul Rahova, unde erau încarceraţi.
În dosarul „Carpatica”, procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată, în 24 aprilie, în stare de arest, pe fostul preşedinte al ASF Dan Radu Ruşanu, pe omul de afaceri Ilie Carabulea şi pe Marian Mârzac, fost membru al Consiliului ASF.
Ilie Carabulea, proprietar al firmelor SC Atlassib SRL şi SC Transcar SRL, societăţi prin intermediul cărora deţinea şi controla în mod indirect societatea de asigurări Carpatica Asig SA, a fost trimis în judecată pentru constituirea unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă (două infracţiuni), dare de mită (două infracţiuni), folosirea în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, în formă continuată (trei acte materiale), instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la uz de fals, potrivit DNA.
Marian Mârzac, fost director general al SC Carpatica Asig SA, la data faptelor membru neexecutiv în Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară, a fost deferit justiţiei pentru constituirea unui grup infracţional organizat, luare de mită (două infracţiuni), trafic de influenţă (două infracţiuni), permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată (trei acte materiale), abuz în serviciu contra intereselor publice contra intereselor publice, care a avut ca urmare obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, care a avut ca urmare obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit.
Dan Radu Ruşanu, la data faptelor preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), va fi judecat, în acelaşi dosar, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, influenţarea declaraţiilor (11 infracţiuni), aflate în concurs real, favorizarea făptuitorului, în formă continuată (39 acte materiale), folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite.
În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată, în stare de libertate, Radu Mustăţea – la data faptelor membru în Consiliul de Administraţie al SC Carpatica Asig SA, iar ulterior şi preşedinte al Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România, Elena Rusu – membru în conducerea SC Carpatica Asig SA, Ina Ana Crudu – fost director general la SC Carpatica Asig SA, soţia fostului ministru de Finanţe Daniel Chiţoiu, Laura Elena Chiţoiu – fost director al Direcţiei Avizări din ASF, Ioan Opriş – expert tehnic auto în cadrul Biroului de expertize locale de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ioan Dacian Vinereanu – persoană din anturajul lui Mustăţea, Georgel Călin – fost secretar general al ASF, Corneliu Silviu Modlveanu – fost vicepreşedinte al ASF, conducătorul Sectorului Asigurări şi cumnatul lui Adrian Năstase, avocatul Dan Odobescu, suspendat de drept din Baroul Bucureşti şi proprietar al unei societăţi de asigurări.
Totodată, procurorii au trimis în judecată şi societatea Carpatica Asig SA, pentru cumpărare de influenţă şi dare de mită.
Procurorii a arăta, în rechizitoriul trimis instanţei, că în anul 2012, SC Carpatica Asig SA, companie specializată în emiterea de poliţe de asigurări, în ponderea cărora, cel mai mare procent îl aveau asigurările tip RCA, avea o situaţie financiară precară şi necesita o infuzie de capital de circa 11 milioane de euro.
Începând din mai 2013, Carabulea, Mustăţea şi Mîrzac „au constituit un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii unor infracţiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale SC Carpatica Asig SA”, susţin procurorii.
„Carabulea Ilie (persoana care deţine indirect şi controlează societatea de asigurări) l-a promovat, susţinut şi cointeresat financiar, în mod constant, pe fostul director Mîrzac Marian (care a ocupat această funcţie la SC Carpatica Asig SA în perioada 16.05.2012 – 23.04.2013), pentru a fi ales în conducerea ASF. Din poziţia de membru neexecutiv în cadrul conducerii ASF, ocupată cu începere din data de 24 aprilie 2013, Mîrzac Marian a făcut demersuri pentru a asigura protecţia SC Carpatica Asig SA şi pentru a evita suspendarea autorizaţiei de funcţionare de pe piaţa asigurărilor din România, până la remedierea deficienţelor”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.
Potrivit anchetatorilor, ca intermediar în relaţia dintre Carabulea şi Mîrzac a fost desemnat Radu Mustăţea, membru în consiliul de administraţie al SC Carpatica Asig SA, acesta având rolul de a comunica „rezultatele demersurilor infracţionale ale lui Mîrzac Marian, precum şi informaţii confidenţiale obţinute de la acesta din urmă”.
Gruparea respectivă a fost sprijinită, potrivit procurorilor, de Radu Dan Ruşanu, preşedintele ASF, precum şi de alte persoane din conducerea ASF, respectiv Georgel Călin, Laura Chiţoiu şi Moldoveanu Corneliu Silviu, precum şi de Dan Odobescu.
La rândul lor, Ina Crudu, Elena Rusu, angajaţi la SC Carpatica Asig SA, precum şi Ioan Dacian Vinereanu au aderat sau au sprijinit gruparea infracţională constituită.
Sursa: mediafax.ro