Primăria municipiului Sibiu a decis să îndepărteze periodic „lacătele iubirii” puse de tot mai mulți sibieni, dar și turiști străini, care își declară dragostea pe celebrul Pod al Minciunilor, primul pod de fontă din România, unde legenda spune că dacă spui o minciună, cade podul.
Puși în fața unei situații nemaiîntâlnite în Sibiu, autoritățile nu-i pot împiedica pe cei care doresc să își lege dragostea pe Podul Minciunilor cu un lacăt, însă nici nu le garantează acestora că iubirea lor va fi veșnic ferecată la Sibiu.
„Municipalitatea nu va amenda pe cei care amplasează lacăte pe balustradele Podului Minciunilor, însă va îndepărta periodic lacătele pentru a evita supraîncărcarea balustradei”, a declarat luni, pentru AGERPRES, Mirela Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei Municipiului Sibiu.
În timp ce primăria recunoaște că preventiv ia măsuri să nu se ajungă ca la Paris, unde la începutul lunii o parte din grilajul de pe Pont des Arts s-a prăbușit sub greutatea „lacătelor iubirii”, Consiliul Județean îi sfătuiește pe turiști, pe site-ul www.sibiu-turism.ro, să evite minciunile când ajung pe podul sibian.
„Se spune că, de mult, aici erau pedepsiți negustorii mincinoși și vrăjitoarele ale căror previziuni nu se îndeplineau. Pe pod își făceau promisiuni tinerii proaspăt căsătoriți sau cadeții ce își dădeau întâlnire cu domnișoarele din oraș. Legendele spun că podul era locul ideal pentru a lega jurăminte deoarece scârțâia la cea mai mică minciună, iar la minciunile mai mari se prăbușea…Sfatul nostru este ca atunci când sunteți pe pod, să evitați orice minciună, fie ea cât de mică…”, scrie pe site-ul www.sibiu-turism.ro.
Podul, construit după demolarea caselor ce se întindeau până aproape de Turnul Sfatului și deschiderea (după anul 1851) accesului carosabil din direcția ‘Orașului de jos’, a fost inaugurat în anul 1860, la un an după confecționare. Acesta este primul pod din fontă din România. Elementele de rezistență ale podului sunt formate din patru traverse metalice arcuite, decorate cu rozete și cu câte un brâu de elemente înscrise în cercuri. Cercurile cu diametru maxim sunt decorate cu stema Sibiului pe latura sudică, iar pe cea nordică poartă inscripțiile ‘1859’, respectiv ‘FRIEDRICHS/ HUTTE’.
Cercurile descrescătoare sunt ornate cu motive vegetale sau geometrice de factură neogotică. Cele patru piedestale de la capătul podului, mai robuste, realizate din piatră, susțin corpuri de iluminat din fontă turnată. Balustrada metalică a podului constă din opt panouri cu cercuri cu decor radial, goticizant.
De lângă Podul Minciunilor, coboară spre Orașul de jos, Scara Cetățenilor.
Până când dragostea de pe Podul Minciunilor va deveni o problemă reglementată printr-o hotărâre a consilierilor, rămân declarațiile de iubire de pe lacăte, din care una, aparținând probabil unui turist care intuia că lacătul său va fi dat jos mai devreme sau mai târziu, spune astfel: „Iubirea e frumoasă, iubirea este tristă”.
La Paris, Le Pont des Arts, care traversează Sena în dreptul palatului Luvru, este cunoscut în lumea întreagă pentru miile de ‘lacăte ale dragostei’ pe care perechile le agață de-a lungul parapetului pentru a-și pecetlui dragostea, aruncând apoi cheile în apă. Acest obicei, controversat în capitala Franței, este în prezent una din atracțiile turistice ale Orașului Luminilor. Primăria pariziană este îngrijorată de amploarea lui și caută ‘alternative artistice și ecologice’ la fenomenul care pune ‘probleme de securitate și de estetică’.
Două turiste din America, îndrăgostite de Paris, au lansat în martie o petiție, solicitând primăriei să ia lacătele, care aduc prejudicii securității și calității vieții locuitorilor săi.
Tendința — sau epidemia — lacătelor dragostei, prezentă pe toate continentele, în Germania, Rusia, China și mai ales Italia, a început să se manifeste pe Pont des Arts în 2008. Lacătele acoperă acum întreg parapetul de 150 m lungime, obiceiul extinzându-se și la alte poduri pariziene. Circa 40 de lacăte au fost semnalate și în vârful Turnului Eiffel, conform AFP.
Sursa: agerpres.ro foto: Adela Albu