Record absolut de spectatori la FITS 2014! Peste 65.000 pe zi!

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu anunță oficial perioada de desfășurare a celei de-a XXII-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, ce va avea loc în perioada 12 – 21 iunie 2015.

Cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu continuă tradiția unei oferte culturale la cel mai înalt nivel. „Pregătim o ediție matură, cu promisiunea celui mai complex festival de artele spectacolului organizat vreodată pe teritoriul țării noastre.

Sibiul este scena unui oraș european, un oraș care știe cum să își păstreze frumusețea și suntem mândri de asta!”, a declarat Constantin Chiriac, directorul Festivalului de la Sibiu.

Programul de evenimente al celei de-a XXII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu se află în ultima fază de confirmare, iar acesta va fi disponibil la începutul anului viitor. Printre artiștii confirmați în prima linie a programului din 2015 se numără actorul Klaus Maria Brandauer și coregrafa Brenda Angiel.

Aclamat în întreaga lume pentru paleta largă de roluri interpretate atât în film cât și în teatru, Klaus Maria Brandauer este mai bine cunoscut publicului român pentru rolul principal din filmul „Mephisto” pentru care a fost distins cu premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul de la Cannes, precum și pentru rolul memorabil alături de Meryl Streep în „Out of Africa”, ce i-a adus o nominalizare la Premiile OSCAR pentru cel mai bun actor în rol secundar. Actorul de origine austriacă va fi prezent la Sibiu cu spectacolul „Krapp’s last Tape” în regia lui Peter Stein, ce aduce un omagiu lui Samuel Beckett.

Cu siguranță că unul dintre cele mai așteptate spectacole de dans ale anului 2015, în România, va fi „8cho” al Companiei de Dans Aerian Brenda Angiel. Compania argentiniană combină elemente de tango, hip – hop și dans contemporan într-o coregrafie impresionantă, ce sfidează gravitația și impresionează prin numere executate atât pe podea, cât și cu artiști în aer sau suspendați pe pereții sălii de spectacol.

FITS 2014, ediție de răsunet

Cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu a avut loc în perioada 6 – 15 iunie 2014, sub genericul „unicitate în diversitate”. Timp de zece zile, orașul Sibiu s-a transformat într-o scenă uriașă pentru 2500 de artiști și delegați, din 70 de țări, ce au prezentat 381 de evenimente, reunind în medie 65.000 de spectatori în fiecare zi.

Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu reprezintă probabil cel mai complex festival anual din România, fiind recunoscut internaţional ca cel de-al treilea festival de artele spectacolului din Europa ca amploare şi dimensiune, după Festivalul Internaţional de la Edinburgh (Marea Britanie) şi Festivalul de la Avignon (Franţa). De buna desfăşurare a evenimentelor s-a îngrijit o echipă formată din aproximativ 200 de persoane ce a fost completată de cel mai dinamic grup de voluntari din România, o comunitate ce a reunit 300 de tineri români și maghiari la care se adaugă un grup internațional format din 13 japonezi, 2 sud – coreeni, 2 georgieni și câte un voluntar din Canada, Franța, Germania și Turcia. Înscrierile pentru Serviciul de Voluntariat din cadrul ediției viitoare vor lua startul în luna august a acestui an.

Pentru transportul local şi logistica producţiilor din Festival au fost parcurşi peste 40.000 de kilometri cu ajutorul a 20 de limuzine, 15 autocare, 4 microbuze şi 3 camioane. Fiecare invitat al festivalului a optat în medie pentru 5 înnoptări, contribuind alături de turiştii veniţi cu ocazia evenimentului de la Sibiu la încasări importante din taxa hotelieră în această vară.

Anul acesta au fost puse în vânzare peste 20.000 de bilete la spectacole, organizatorii raportând o creştere cu 50.000 de lei a veniturilor din vânzarea acestor tichete în comparaţie cu anul precedent.

Siteul oficial al festivalului, sibfest.ro, a avut 72.533 de vizitatori unici, cu 115.923 de vizite și 319.907 vizualizări de pagini, din 70 de ţări, dintre care cel mai important număr de referințe s-a înregistrat din România, SUA, Germania, Italia, Marea Britanie, Franța, Japonia, Ucraina, Polonia și Islanda.

Cu siguranţă că cea mai complexă parte a organizării acestui festival este producţia tehnică ce presupune o mobilizare de forţe uriașe având în vedere dinamica montării producțiilor invitate. Pentru spectacolele indoor din acest an au fost antrenați 44 de angajați ai Teatrului Național din Sibiu alături de 35 de colaboratori sezonieri, ce au montat și demontat 87 de tone de decor, costume și recuzită în 1166 de ore. Pentru buna desfășurare a evenimentelor în aer liber de la Sibiu au fost implicați 45 de muncitori contractați la Sibiu și 70 de tehnicieni contractați de companiile invitate în program. Aceștia au gestionat în 720 de ore de montări și demontări peste 170 de tone de infrastructuri, decoruri și contragreutăți. În total, pentru cea de-a XXI-a ediţie a festivalului s-a folosit un sistem de lumini cu putere de 900 KW, un sistem de sunet de 150.000 W și peste 20 de kilometri de cabluri.

 

Anul acesta au fost inaugurate, de asemenea, șapte noi stele pe Aleea Celebrităților din Sibiu ca un tribut simbolic adus lui Martin Hochmeister (post mortem), Radu Stanca (post mortem), Peter Brook, Lev Dodin, Peter Stein, Krystian Lupa și Gigi Căciuleanu. Ceremonia de dezvelire a stelelor a fost condusă de Klaus Iohannis, primarul municipiului Sibiu și Constantin Chiriac, directorul Teatrului Național din Sibiu. Evenimentul organizat sâmbătă, 14 iunie, de la ora 18:00, a fost continuat de la ora 21:00, printr-o Gală ce a adus pe scenă personalităţile distinse cu o stea pe Aleea Celebrităţilor, dar și pe actorul Ilie Gheorghe și pe regizorul Radu Afrim care au primit în semn de excelență pentru activitatea în teatru premiul Virgil Flonda, și respectiv premiul Iulian Vișa.

Bursa de Spectacole de la Sibiu a reunit în acest an 50 de companii și delegați ce au participat la o serie de dezbateri și întâlniri de networking pe parcursul a patru zile.

Anul acesta Bursa a organizat, de asemenea, 11 standuri de prezentare pentru companiile înscrise în program.

Următoarea ediție a Bursei de Spectacole de la Sibiu va avea loc în perioada 17 – 20 iunie 2015.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică