Proiectul de reabilitare al Aleei Greweln va fi finalizat în această toamnă. Artera care duce în zona de agrement Greweln va fi consolidată şi asfaltată, iar mobilierul urban înlocuit prin montarea de bănci şi coşuri de gunoi noi. Lucrările au fost abandonate timp de un an şi jumătate şi au fost reluate abia la începutul anului în curs.În anul 2011, Aleea Greweln a intrat într-un amplu proces de reabilitare. După aproximativ un an, constructorul a abandonat pur şi simplu lucrarea asta după ce executase doar o parte din lucrările prevăzute în contract. În aceste condiţii, a fost nevoie de o altă licitaţie şi de găsirea unui alt constructor. Proiectul a fost reluat efectiv în această primăvară, iar reprezentanţii municipalităţii spun că totul va fi gata în luna octombrie. Valoarea proiectului de reabilitare a Aleei Greweln este de circa 1 milion de lei. Banii provin din bugetul local al municipiului.
Tags: Aleea Greweln, nova, Nova TV, reabilitare aleea greweln
Del.icio.us
TweetThis
Digg
StumbleUpon
Comments: 0 (Zero), Be the first to leave a reply!
You might be interested in this:
- TOP-ul celor mai reclamate firme de asigurare din România în 2014 | CLASAMENT după 4 luni
- Liviu Boian, fostul primar din Dârlos, trimis în judecată pentru conflict de interese
- VIDEO: Ziua eroilor sărbătorită la Mediaş – VEZI cine a participat!
- Gaz Metan a pierdut primul meci al finalei mici de la Oradea!
- <img >>>mergi la sursa articolului