O persoană a murit şi alte patru au fost rănite, în noaptea de duminică spre luni, într-un accident produs în localitatea Tălmaciu, judeţul Sibiu, după ce şoferul unui autoturism a adormit la volan, iar maşina a intrat într-un cap de pod.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Luciana Balteş, a declarat, corespondentului MEDIAFAX că un accident rutier a avut loc, în noaptea de duminică spre luni, în localitatea Tălmaciu din judeţul Sibiu.
“Accidentul s-a produs pe fondul oboselii la volan. Şoferul a aţipit, a pierdut controlul asupra maşinii şi a intrat într-un cap de pod”, a afirmat Luciana Balteş.
Potrivit acesteia, în urma accidentului, patru persoane au fost rănite, iar pasagerul din stânga spate a murit pe loc.
La locul accidentului s-au deplasat două echipaje SMURD şi echipajul de descarcerare al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, care a scos victimele din maşină.
Cei patru răniţi – trei femei şi un bărbat – au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Sibiu, cu multiple fracturi şi politraumatisme.
Trei dintre răniţi au rămas internaţi în Secţia Ortopedie şi unul în Secţia Chirurgie, fiind în stare stabilă.

Accident cu un mort si 4 raniti pe DN 7, in localitatea Talmaciu, judetul Sibiu
Sursa: mediafax.ro sursa video-foto: adevarul.ro