Cui i-a ajutat sinuciderea lui Ilie Vonica?

Dumnezeu să-l ierte pe Ilie Vonica. Sunt, probabil, mulți apropiați, care nu îl vor ierta prea devreme pentru gestul său. Nu se vor ierta nici pe ei și vor trăi mult timp cu un mare „DE CE?”, în suflet.

Justiția, presa, camerele, microfoanele nu pot fi acuzate însă de moartea acestui om. Nu este nici erou și nu este nici o victimă a sistemului de justiție. Să fim serioși. Ilie Vonica era în vârful piramidei. Era un om respectat pentru ceea ce construise în Sibiu și avea viitorul în față. Trebuia doar să îl înfrunte, să arate că a ajuns sus pentru că a fost  un om puternic, să demostreze că totul este o mașinațiune sau să își asume situația, așa cum e ea.

Din păcate, o rătăcire de moment, un atac de panică greu de controlat în lipsa unei supare de descărcare, l-a determinat să caute ieșirea greșită din situația în care se afla.

Dacă ar fi trăit, dacă ar fi supraviețuit și ar fi fost salvat în propria lui clinică, azi probabil că ar fi regretat gestul său. Probabil că de acolo de unde el, îl regretă oricum, pentru că orice ar fi scris în scrisoarea de cinci pagini, tot nu poate ușura durerea, furia  și mâhnirea din sufletele apropiaților.

În plus, moartea lui precipitată va rămâne mereu agătață de brandul pe care l-a creat, POLISANO.  Nimic nu o va șterge, decât poate vânzarea către un alt brand medical.

Justiția merge înainte, iar faptul că soției lui, arestate, nu i-a fost acceptată cererea de eliberare pentru a participa la funeralii, nu spune decât că era un potențial pericol pentru ea și pentru anchetă această eliberare.

Înainte de a arăta cu degetul spre Justiția din România, trebuie să lăsăm emoțiile deoparte și să gândim la rece. E o mare diferență între cazul Gică Popescu, condamnatul definitiv, eliberat pentru a-și îngropa tatăl, și Ioana Vonica, acuzata aflată în stare de arest, într-o anchetă în desfășurare, adică nefiind trimisă în judecată măcar.