Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, miercuri, că împreună cu liberalii vor stabili criteriile pentru a avea un singur candidat şi că s-ar bucura ca acesta să fie reprezentantul PDL, Cătălin Predoiu.

„Noi îl avem pe al nostru, să vedem pe cine au ei, analizele ca atare şi să avem un singur candidat”, a precizat Blaga după şedinţa BPN al PDL, referindu-se la faptul că liberalii îşi vor desemna candidatul după congresul partidului, potrivit MEDIAFAX.

Vasile Blaga că PDL și PNL vor stabili împreună candidatul la Președinție

Blaga a arătat că PDL are în acest moment un candidat foarte puternic în persoana lui Cătălin Predoiu. „Împreună cu liberalii vom stabili criteriile, după care vom avea un singur candidat şi m-aş bucura ca el să fie reprezentantul PDL”, a mai spus Vasile Blaga.

Congresul PNL va avea loc pe 28 iunie. Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, și-a anunțat candidatura la șefia PNL.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică