REZULTATE FINALE ALEGERI SIBIU: PNL-ul doar 17 la sută! Iohannis a demisionat de la conducerea partidului! (VIDEO)

Reprezentanţii Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Sibiu au anunţat, luni, rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare, potrivit cărora 108.138 de alegători s-au prezentat la urne, reprezentând 28,92 la sută din totalul celor înscrişi pe listele permanente.

Astfel, Alianţa PSD-UNPR-PC a obţinut 31,19 la sută din voturi, fiind urmată de PNL, cu 17,91 la sută, şi PDL, cu 16,8 la sută.

Pe locul al patrulea s-a situat Mircea Diaconu, care a obţinut 6,95 la sută, adică 7.094 de voturi, iar PMP a ocupat poziţia a cincea, cu 6,36 la sută, urmat de Forţa Civică – 3,80 la sută şi PPDD – 3,66 la sută.

Partidul Ecologist a obţinut 2,89 la sută, UDMR – 2,10 la sută, iar celelalte partide şi candidaţi independenţi au obţinut sub unu la sută.

În judeţ au fost anulate 6.078 de voturi, reprezentând 5,62 dintre voturile exprimate, numărul fiind considerat „foarte mare” de către reprezentanţii BEJ Sibiu.

Anunţarea rezultatelor finale a fost mult întârziată de o eroare materială înregistrată la o secţie de votare din Gura Râului, unde procesul-verbal a fost completat greşit. La secţia respectivă, membrii au trecut două voturi în secţiunea destinată persoanelor din alte ţări decât România care ar fi avut dreptul să voteze, deşi, în total, în judeţ doar trei cetăţeni au făcut cerere prealabilă pentru a-şi exprima opţiunea electorală.

Eroarea a fost depistată de către reprezentanţii Direcţiei de Statistică Sibiu după ce au introdus în sistem toate procesele-verbale din judeţ şi au constatat că cinci străini şi-ar fi exprimat votul în judeţul Sibiu, deşi legal, ar fi avut dreptul doar trei.

După verificări care au durat mai multe ore, s-a stabilit că este vorba doar despre o eroare materială, iar preşedintele secţiei de votare respective a fost chemat pentru remedierea ei.

Sursa: mediafax.ro

Iohannis și-a dat demisia de la conducerea PNL

Klaus Iohnnis și-a dat luni dimineața demisia din funcția de prim vicepreședinte al PNL.

VEZI AICI VIDEO CU DEMISIA LUI IOHANNIS!

Ultima oră