Potrivit datelor oferite de reprezentanţii spitalului județean Sibiu, suma totală alocată pentru reabilitarea completă a blocului Materno-Infantil prin programul de finanţare europeană gestionat de minister se ridică la aproximativ 24 de milioane de lei.
Nicolae Bănicioiu a vizitat, Spitalul Judeţean Sibiu şi câteva dintre şantierele deschise aici pentru reabilitatea clădirilor. Vizita a început la Maternitatea Sibiu care este în proces de reabilitare de mai mulţi ani, în cadrul unui program naţional derulat de Ministerul Sănătăţii cu fonduri de la Banca Mondială.
„Am văzut blocul Materno-Infantil. Este o investiţie prin Banca Mondială pe care o desfăşoară Ministerul Sănătăţii. Vreau să vă anunţ hotărârea noastră de a finaliza în cele din urmă acest proiect, care a fost blocat mai mulţi ani. Nu are sens să comentăm, dar cred că până la 1 octombrie să fie gata şi, în sfârşit, la Sibiu să avem o maternitate la standarde europene. Din ce am văzut până acum, ca şi stadiu al lucrărilor, lucrurile merg bine. V-am spus, întârzierea nu a fost cauzată la nivel local, ci mai mult de la nivel naţional”, a declarat ministrul Sănătăţii.
Potrivit datelor oferite de reprezentanţii spitalului, suma totală alocată pentru reabilitarea completă a blocului Materno-Infantil din cadrul SCJU Sibiu prin programul de finanţare europeană gestionat de minister se ridică la aproximativ 24 de milioane de lei.
La finalizarea lucrărilor, în cadrul maternităţii Sibiu vor funcţiona 42 de saloane cu grup sanitar propriu şi cu un total de 83 de paturi, trei săli de operaţii, şapte săli de naşteri, trei saloane ATI neonatalogie, trei săli ATI prematuri, trei saloane de Terapie Intensivă pentru femei şi cabinete pentru personalul medical. Lucrările la Maternitatea din Sibiu au început în 24 iulie 2011.
De asemenea, ministrul Sănătăţii s-a întâlnit, într-o şedinţă de lucru, cu medicii şefi de secţie din cadrul SCJU Sibiu şi cu managerii celorlalte instituţii sanitare din judeţ.
După ce a vizitat şantierele, Nicolae Bănicioiu a avut o şedinţă de lucru cu medicii şefi de secţie din cadrul SCJU Sibiu şi cu managerii celorlalte instituţii sanitare din judeţ.
Sursa: mediafax.ro