VIDEO FOTO Sibienii s-au înghesuit să facă poze pe tronul din ”Game Of Trones”

Iubitorii serialului de succes de la HBO au stat la coadă să facă poze cu tronul folosit la filmările din Urzeala Tronurilor. Tinerii din Sibiu au fost cei mai încântați de sosirea în oraș a acestui element de decor.

În perioada 14-18 mai, Tronul de Fier va putea fi văzut și cucerit de către fanii Urzeala tronurilor din cinci orașe.

Toți doritorii se vor putea fotografia în postura de conducători ai celor 7 Regate, iar sâmbătă acesta a sosit la Sibiu.

Parcat la propriu într-o rulotă în fața magazinului Dumbrava, tronul a atras încă de la ora 12 foarte mulți curioși, dar și oameni doritori să facă o poză pe acesta.

Cei de la HBO au adus și câteva tinere îmbrăcate la fel ca personajele feminine principale din serialul care rulează și în România. [nggallery id=1023]

Oamenii stat chiar la coadă să le vină rândul ca să se pozeze pe tron, acolo unde nu au putut să zăbovească mai mult de 1 minut.

De la Sibiu, Tronul de Fier merge în Brașov, în Piața Sfatului, acolo unde va fi prezent între orele 12 si 20.

Ultima oră