În data de 19 mai strada Abrud se închide traficului pentru lucrări de reabilitare. Pe această stradă a fost planificată înlocuirea reţelei de apă, dar şi reabilitarea carosabilului şi a trotuarelor. În 26 mai vor începe lucrările şi pe strada Dumitru Bagdasar.
Până în prezent au fost finalizate lucrările la reţele. Strada va fi redată traficului la sfârşitul lunii septembrie.
În 26 mai vor începe lucrările şi pe strada Dumitru Bagdasar. Primul tronson care va intra în lucru este cel dintre strada Cerbului şi liniile de cale ferată.
Pe acesta reţelele de apă şi canal au fost reabilitate, iar pentru modernizarea carosabilului este necesară închiderea traficului până la sfârşitul lunii septembrie.
Cele două străzi fac parte din pachetul de străzi Gara Mică –Turnişor, alcătuit din străzile Abrud şi Dumitru Bagdasar, constructorul fiind Terra Building SRL. Valoarea contractului este de 2.123.258,82 lei, fără TVA, iar perioada de execuţie prevăzută este de 8 luni.
Lucrările pe strada Arhivelor avansează. Aceasta a intrat în reabilitare la începutul lunii mai, iar în prezent se lucrează la reţelele de apă. Din data de 19 mai un nou tronson al acestei străzi va intra în lucru, astfel că este necesară închiderea traficului până la Piaţa Schiller.