Sibianca Ioana Călin judecată pentru mită de 1 milion de lei. DNA a pus sechestru pe casa din Cisnădie!

Ioana Călin, fostul vicepreşedinte al Ligii Transportatorilor din România, a fost trimisă în judecată de DNA pentru că a primit de la două persoane un milion de lei, cu promisiunea că îi va ajuta să concesioneze, pe o perioadă de 49 de ani, patru hoteluri situate pe litoral şi pe Valea Prahovei.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) o acuză pe Ioana Călin de trafic de influenţă şi spălare de bani. Potrivit anchetatorilor, ea ar fi primit banii în anul 2008, garantând că îi va ajuta pe cei doi, care sunt şi denunţătorii acesteia, prin intermediul relaţiilor pe care le are la Ministerul Turismului.

Pentru a ascunde faptul că a primit mită, Ioana Călin a cumpărat în 2011 şi 2013, pe numele părinţilor săi, două imobile situate în judeţul Sibiu, respectiv un teren cu suprafaţa de 220 de metri pătraţi şi o casă de locuit cu parter şi mansardă, pentru care a plătit 200.000 de lei, precum şi un teren de 234 metri pătraţi şi o casă de locuit formată din parter şi mansardă, în schimbul sumei de 25.000 euro, în oraşul Cisnădie, susţin anchetatorii.

Procurorii mai spun că, între anii 2008 şi 2014, fostul vicepreşedinte al Ligii Transportatorilor nu a obţinut venituri legale.

„La data de 12 martie 2014 (dată la care faţă de inculpată fusese pusă în mişcare acţiunea penală pentru cele două infracţiuni de trafic de influenţă comise în anul 2008), un alt denunţător a sesizat faptul că, în contextul unei întâlniri pe care a avut-o cu inculpata Călin Ioana în aceeaşi zi, aceasta din urmă i-a promis că, în baza relaţiilor pe care le are la nivelul autorităţilor locale şi la nivelul guvernului, firma denunţătorului va câştiga o licitaţie privind o lucrare de extindere a reţelei de canalizare şi colectare în oraşele Azuga, Buşteni şi Sinaia, din judeţul Prahova, al cărei beneficiar este Hidro-Prahova SA”, potrivit procurorilor anticorupţie.

În schimbul acestui „serviciu”, Ioana Călin i-ar fi cerut denunţătorului 2% din valoarea lucrării, care se ridica la peste 55 de milioane de lei. Astfel, ea ar fi urmat să primească aproximativ 1.110.000 de lei, din care, în câteva zile, denunţătorul trebuia să-i achite un avans, în valoare de 15.000 de euro – 7.500 de euro în numerar şi 7.500 de euro prin transfer bancar în ziua achitării sumei în numerar.

În 21 martie, la insistenţele Ioanei Călin, pentru primirea unui avans din suma totală cerută anterior, denunţătorul s-a întâlnit cu aceasta într-un restaurant din Braşov. De aici, cei doi s-au dus la un birou notarial din judeţul Braşov, unde, în contextul întocmirii unui act fictiv de împrumut, Ioana Călin a primit de la denunţător suma de 7.500 euro, moment în care aceasta a fost prinsă în flagrant.

Procurorii au pus sechestru asigurător pe locuinţa în care stă fostul vicepreşedinte al Ligii Transportatorilor, situată în oraşul Cisnădie, judeţul Sibiu.

Dosarul va fi judecat de magistraţii Tribunalului Bucureşti, anunta mediafax.ro

Ultima oră