Accident pe DN7 între Sibiu și Vâlcea. Trafic blocat pe Valea Oltului

Traficul a fost blocat total miercuri dimineață pe DN7, în zona viaductului „Cârligu Mic”, în urma unui accident de circulație în care au fost implicate două autotrenuri din Ungaria și Polonia.

„Un autotren înmatriculat în Polonia, încărcat cu pește, care circula din direcția Sibiu spre Râmnicu Vâlcea, în zona viaductului ‘Cârligu Mic’, a pătruns pe contrasens și s-a ciocnit cu un alt autotren din Ungaria, care circula normal dinspre Râmnicu Vâlcea. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a conductorului auto al TIR-lui polonez, care a fost scos dintre fiarele contorsionate ale cabinei și ulterior a fost transportat la Spitalul de Urgență din Sibiu”, a precizat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Alina Teodorescu.

Accident pe DN7 între Sibiu și Vâlcea. Trafic blocat pe Valea Oltului

Dat fiind situația produsă pe viaduct, poliția a oprit traficul total pe ambele sensuri, pentru a elibera cele două autotrenuri.carligul mic

Operațiunea se desfășoară în condiții dificile, deoarece podul respectiv are într-o parte versantul muntos, iar în cealaltă parte râul Olt.

sursa: agerpres.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică