Noutăți în Târgul de Paști din Piața Mare. Iată ce puteți cumpăra!

Iepurașul de Paști a construit la timp cele 45 de căsuțe în Piața Mare, astfel că vinerea trecută a început o nouă ediție a Târgului de Paști din Sibiu.

Expozanți din toate colțurile țării au deschis vineri, pentru prima dată, obloanelor micuțelor și cochetelor standuri, pline cu cadouri pentru cei dragi. Aceștia s-au pregătit din timp pentru a prezenta produse cât mai interesante la cea de-a 5-a ediție a evenimentului.

„Am început să lucrăm încă de anul trecut, din luna septembrie, la modelele de genți și obiecte din piele pe care le-am adus anul acesta la Târgul de Paști din Sibiu – în fiecare an venim cu ceva nou”, declară unul dintre expozanții Târgului.

Față de anii precedenți, Târgul de Paști din Sibiu prezintă în acest an 13 noi expozanți, aflați pentru prima dată la acest eveniment. Printre produsele noi aduse de aceștia sunt: jucării cu lavandă, ghivece și cutii decorate manual, ii și tablouri realizate cu fir de ață, păpuși și jucării din pânză, cupcakes, cake-pops sau ciocolată artizanală.

De asemenea, în perioada 16-18 aprilie, în Turnul Sfatului este amenajată o expoziție de icoane pictate pe lemn, realizate de artista sibiană Lucia Nica.

Pe lângă expozanți, vizitatorii curioși sunt așteptați până joi 17 aprilie la atelierul de încondeiat ouă, între orele 14 și 18 – intrarea fiind gratuită, în limita locurilor disponibile. Acesta se va desfășura în foișorul special amenajat, în centrul târgului.

Târgul de Paști din Sibiu este un eveniment inițiat de Biroul Atașatului Social al Ambasadei Austriei la București, după modelul evenimentelor austriece asemănătoare. Organizat pentru prima dată în 2010, este organizat anul acesta de Asociația Events for Tourism în parteneriat cu A1 Events. Evenimentul este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu

 

Ultima oră