Un fost fotbalist de la Voința Sibiu, recompensat pentru că a demascat blaturile echipei sale!

Federaţia Română de Fotbal va recompensa jucătorii care vor ajuta Departamentul de Integritate în demersul acestuia de a stopa trucarea partidelor de fotbal din România. Un fost fotbalist de la Voința Sibiu este primul care va beneficia de acest bonus.

Acesta nu a dezvăluit dacă recompensa este financiară sau de altă natură, însă a menţionat că primul jucător care va beneficia de aceasta va fi fostul fotbalist al echipei Voinţa Sibiu, Marius Postolache. „UEFA recomandă ca frauda sportivă să devină o faptă penală în legislaţiile naţională, iar acest demers ni-l vom asuma şi noi astfel încât în Codul Penal frauda sportivă să fie sancţionată. Vrem să găsim în perioada următoare o măsură concretă de recompensare a jucătorilor sau jucătoarelor care ajută în acest demers de a opri trucarea jocurilor de fotbal. Iar prima persoană care va beneficia de această iniţiativă este Marius Postolache”, a spus Burleanu.

În urmă cu un an şi jumătate, Marius Postolache a vorbit în ProSport despre meciurile aranjate ale fostei sale echipe, Voinţa Sibiu.

Burleanu l-a căutat pe Postolache

Miercuri, 12 martie 2014, la o săptămână după numirea în funcţie, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu promitea să se ocupe personal de cazul lui Marius Postolache (30 de ani).

“Sunt o persoană fermă. Vă rog să mă puneţi în contact cu Postolache, să-mi daţi numărul lui de telefon să-l sun şi să mă văd cu el. Nu doar vom încerca să facem ceva, vom şi face!” , spunea atunci Burleanu.  Era primul oficial din fotbal care trata altfel decât cu ignoranţă cazul lui Marius Postolache, jucătorul de Liga 1 respins de sistemul mafiot, după ce a rupt legea tăcerii în privinţa Mafiei Pariurilor în ancheta demarată de ProSport.postolache2

La numai o săptămână distanţă, Burleanu avea să se întâlnească şi să vorbească între patru ochi cu fostul jucător al Voinţei SIbiu. „Vreau să vorbesc şi cu jurnaliştii ProSport pentru mai multe detalii. Trebuie să vedem cum putem să-l ajutăm pe Marius, un fost fotbalist care acum lucrează într-o fabrică. (…) Întâlnirea cu Marius m-a acaparat foarte mult, a fost emoţionantă. Vorbim de o persoană care a trecut prin multe. M-a marcat şi m-a impresionat. (…) Să vedem cum îl putem ajuta pe Marius” , declara Burleanu după discuţia purtată cu Postolache.

 

Astăzi, 14 aprilie, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele FRF a dezvăluit că forul fotbalistic pe care îl conduce încurajează eventualele denunţuri din fotbalul românesc. Mai mult, persoanele care vor ajuta la deconspirarea cazurilor de corupţie vor intra într-un program special al Federaţiei şi vor beneficia de anumite răsplăţi.

Surse: Mediafax, Prosport

Ultima oră