Uzina de apă ”Dumbrava” a fost gazda mai multor grupuri de elevi provenind de la școli gimnaziale din Sibiu, Poplaca și Rășinari, precum și ai Colegiului Național ”Octavian Goga” Sibiu.
Copiii au dorit să afle drumul pe care apa brută îl parcurge pentru a fi potabilizată și furnizată celor aproximativ 200.000 de consumatori deserviți de această stație.
Construită în urmă cu 50 de ani, Uzina ”Dumbrava” a fost modernizată între 2006 și 2010 printr-o investiție de aproximativ 9 milioane de Euro, derulată prin Proiectul ISPA, finanțat de Uniunea Europeană.
Uzina asigură apă potabilă suficientă, 24 de ore din 24, abonaților din municipiul Sibiu, orașul Ocna Sibiului, comunele Cristian, Șura Mică, Șura Mare, Șelimbăr și localitățile Veștem, Mohu și Bungard. În momentul de față se află în execuție o aducțiune de 76,6 km. ce va transporta apă potabilă pentru aproximativ 16.000 de locuitori din 14 localități din zona Văii Secașelor.
Stația este alimentată din sursele Gura Râului și Sadu, apa brută trecând din camera de amestec în bazinele de coagulare – floculare, unde apa ”scapă” de cea mai mare parte a impurităților. Urmează decantarea și filtrarea prin paturi de nisip cuarțos, apa ajungând la calitatea dorită, respectiv ”suspensii zero”.
Igienizarea se face prin aplicarea de clor gazos, prin intermediul unor instalații moderne, apa devenind sigură consumului. Înmagazinarea se face în 4 rezervoare ce asigură un nivel constant de presiune și debit în rețelele de distribuție.
Copiii au fost invitați în Laboratorul de analize, unde au aflat că monitorizarea calității apei este o activitate continuă, zilnic efectuându-se , în medie, 90 de încercări pentru determinarea parametrilor fizico – chimici și bactereologici ai apei potabile.
În fiecare secundă, 700 de litri de apă sunt aduși la standarde sigure consumului uman, capacitatea putând fi sporită, în funcție de necesar, până la 1.200 de litri de secundă.
Toate acestea i-au impresionat pe copii, cei mai ”cuceriți” declarându-se a fi cei din comuna Rășinari, localitate în care actualul sistem de alimentare cu apă brută va fi înlocuit, prin finanțare europeană, cu o rețea modernă de distribuție a apei potabile.
”Apă Canal” Sibiu își va deschide, din nou, larg porțile pentru micii vizitatori, pe 23 mai, când copiii vor putea vizita Stația de epurare Mohu unde se află în funcțiune un modern sistem de cogenerare ce transformă biogazul rezultat din fermentarea nămolului în energie electrică și agent termic.
Viitoarea activitate se înscrie în calendarul ”Săptămânii verzi” a Uniunii Europene, aplicația depusă de ”Apă Canal” Sibiu fiind acceptată de Comisia Europeană, organizatoarea manifestării.