Piața mare în PIJAMALE - Inviorarea de dimineața la Sibiu
FOTO: Ciprian ISIDOR

Peste 200 de actori, voluntari, organizatori şi sibieni ori turişti  au luat parte la înviorarea de dimineaţă, în pijamale, în Piaţa Mare, de la ora 10. Evenimentul s-a încadrat în agenda celei de-a patra ediţii a maratonului „25 de ore de teatru non-stop”.

După o noapte nedormită, în care au respirat teatru şi au participat la diferite reprezentaţii, mai întâi au venit la Atrium Cafe, unde au luat un mic dejun cu poezie. Aici, de la ora 8, au fost recitate de tineri actori poeme semnate de Radu Vancu, în prezenţa autorului. Apoi, s-au strâns în Piaţa Mare a Sibiului. Peste 200 de oameni au ales să se trezească în centrul oraşului, prin exerciţii fizice propuse de actorul Florin Coşuleţ. „De la prima ediţie coordonez în cadrul festivalului exerciţiile de dimineaţă. E un exerciţiu necesar, mai ales în condiţiile unei nopţi nedormite. Puţină mişcare e binevenită. Şi, dincolo de mişcare, întâlnirea cu alţi oameni ce au ca pasiune comună teatrul şi traiul frumos e o mare bucurie”, a spus Florin Coşuleţ.

Piața mare în PIJAMALE - Inviorarea de dimineața la Sibiu
FOTO Ciprian ISIDOR
FOTO Ciprian ISIDOR

După înviorarea fizică, Gheorghe Igna, stomatologul oficial al festivalului, i-a învăţat pe cei prezenţi cum se efectuează un periaj dentar corect. „Viitorul teatrului depinde de voi”, le-a spus acesta. De altfel, a adăugat că maratonul „25 de ore de teatru non-stop” a devenit deja un brand al Sibiului. „E un manifest important al teatrului independent. Consider că este deja un brand al Sibiului şi important pentru educaţia tinerilor din ziua de astăzi”, a conchis Gheorghe Igna. Participanţii au avut periuţe şi pastă de dinţi şi, sub îndrumarea stomatologului, au realizat un periaj corect. Acţiunea a avut loc la fântâna din Piaţa Mare.

FOTO Ciprian ISIDOR
FOTO Ciprian ISIDOR

La aceste acţiuni au participat şi cei din organizarea festivalului. „Noi sărbătorim Ziua Mondială a Teatrului şi o facem împreună cu oraşul, cu cetatea. Deja e al patrulea an la rând şi oraşul vibrează, reacţionează. Are sens tot ce se întâmplă aici. De la apa asta care ţâşneşte din piatră, la artiştii ăştia care sunt tineri şi foarte tineri şi care vin aici cu un semn de sănătate şi normalitate, toţi în pijamale. Festivalul e proaspăt în fiecare an”, a mărturisit Bogdan Sărătean, directorul festivalului.

FOTO Ciprian ISIDOR
FOTO Ciprian ISIDOR

Maratonul continuă! Întregul program este disponibil pe www.respirateatru.ro

FOTO Ciprian ISIDOR
FOTO Ciprian ISIDOR

Festivalul „25 de ore de teatru non-stop” este un proiect al Asociaţiei Culturale BIS, cofinanţat de Consiliul Local Sibiu, prin Primăria Municipiului Sibiu, şi de Consiliul Judeţean Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică