Percheziții în Sibiu la hoții de mașini de lux. Prejudiciu record estimat de polițiști!
FOTO arhivă

Un număr de 19 percheziţii au avut loc, miercuri, în judeţele Argeş, Vâlcea, Sibiu, Bistriţa Năsăud şi Satu Mare, pentru destructurarea unui grup infracţional specializat în trafic cu autoturisme de lux furate sau închiriate din alte ţări, valoarea de piaţă a maşinilor fiind de două milioane de euro.

Procurorii DIICOT Piteşti şi ofiţeri de la Combaterea Criminalităţii Organizate din Argeş, Cluj, Oradea, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Sibiu şi Vâlcea au făcut, miercuri, 19 percheziţii domiciliare în judeţele Argeş, Vâlcea, Sibiu, Bistriţa Năsăud şi Satu Mare, într-un dosar ce vizează activitatea unei grupări infracţionale profilată în infracţiuni de înşelăciune, spălarea banilor, fals în înscrisuri oficiale şi sub semnătură privată, fals în declaraţii şi uz de fals.

Percheziții în Sibiu la hoții de mașini de lux. Prejudiciu record estimat de polițiști!

Un număr de 34 de persoane, cetăţeni români şi străini, sunt suspectate că fac parte din reţeaua infracţională specializată în traficul cu maşini de lux.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii de DIICOT, anchetatorii suspectează că, începând cu anul 2011, membrii grupării, cetăţeni români, italieni şi bulgari, au constituit un grup infracţional având ca obiectiv introducerea în ţară a unor autoturisme de lux.

Unii dintre membrii grupării introduceau pe teritoriul României, în baza unor documente falsificate şi cu seriile de caroserie modificate, autovehicule din Italia, care figurau în bazele de date ale autorităţilor italiene ca fiind furate, acestea fiind ulterior comercializate de către liderul grupării.

Totodată, există suspiciuni că membrii grupării aveau rolul de a introduce pe teritoriul României autovehicule care făceau obiectul unor contracte de închiriere în Italia şi care ulterior erau comercializate, de asemenea, de către liderul grupului infracţional, prin intermediul mai multor complici.

După vânzarea maşinilor către cumpărători din România, titularii contractelor de închiriere înscenau furtul acestora.

Anchetatorii suspectează că membrii grupării falsificau contractele de vânzare-cumpărare şi facturile fiscale care atestau nereal transferul de proprietate din patrimoniul societăţilor care închiriau autoturismele în patrimoniul membrilor grupului infracţional organizat.

Potrivit procurorilor, liderul grupului infracţional obţinea omologarea autovehiculelor de la reprezentanţele Registrului Auto Român „prin intermediul unor colaboratori ce deţineau funcţii de execuţie”.

Până în prezent, anchetatorii au identificat 31 de autoturisme de lux obţinute prin furt sau fraudă, care au fost comercializate la un preţ total de un milion de euro, însă valoarea de piaţă a maşinilor este de două milioane de euro.

În urma percheziţiilor, 24 de persoane vor fi audiate la DIICOT Piteşti, procurorii urmând a dispune măsurile preventive în privinţa suspecţilor.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică