Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, SC Tursib SA şi Primăria Municipiului Sibiu au semnat marţi, 1 aprilie documentele aferente noului credit contractat de societatea de transport public din Sibiu pentru construcţia noii autobaze.
Contractul pentru noul credit a fost semnat între BERD, reprezentată prin Jean-Patrick Marquet, director BERD pentru infrastructură municipală şi de mediu şi SC Tursib SA, reprezentată prin directorul general Adrian Popa. Primarul Klaus Iohannis a semnat Acordul de Sprijin Municipal în calitatea sa de reprezentant al Municipiului Sibiu, sprijinind astfel societatea de transport public local în contractarea acestui credit.
Valoarea creditului contractat este de 4,8 milioane de EURO. Perioada de graţie pentru acest credit este de 1 an, rambursarea sumei împrumutate fiind eşalonată în 18 rate trimestriale.
Noua autobază Tursib primeşte astfel finanţarea pentru execuţia lucrărilor de construcţie propriu-zise. Aceasta va include un busport (spaţiu de garare), o staţie de alimentare cu carburant, o spălătorie, o staţie pentru inspecţii periodice, ateliere şi o clădire administrativă.
Autobaza va fi amenajată pe un teren în suprafaţă de 33.400 de metri pătraţi situat în zona industrială vest, la intersecţia străzii Munchen cu strada Barcelona. Terenul a fost obţinut de Tursib în 2011, în urma unui schimb de terenuri efectuat între societatea de transport public local şi Municipiul Sibiu.
Parteneriatul dintre Municipiul Sibiu şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare continuă astfel. Primăria Sibiu a contractat până în prezent trei împrumuturi de la BERD pentru investiţii în infrastructura oraşului însumând 36,5 milioane de euro. La acestea se adaugă un credit BERD contractat de Tursib în anul 2006 pentru achiziţia a 35 de autobuze.