Premieră medicală naţională la Sibiu. O tumoră extirpată de la un copil de numai 5 ani!

Duminică 30 martie 2014, în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, a avut loc o intervenţie chirurgicală în premieră naţională: un copil de numai cinci ani a fost operat cu succes de o tumoră de mari dimensiuni.

Aceasta a fost extirpată din zona dintre ureche şi gât şi măsura 8/6/3 centimetri.

Intervenţia a fost realizată în cadrul Clinicii de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială, Implantologie şi Medicină Dentară a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu de către o echipă de medici de renume din Sibiu, Cluj-Napoca şi Alba Iulia, formată din:

–              Conf. Univ. Dr. Mihaela Cernuşcă – Miţariu, medic primar chirurgie OMF şi medic şef compartiment OMF SCJU Sibiu;

–              Conf. Univ. Dr. Bran Simion din Cluj, Medic primar chirurgie OMF;

–              Dr. Chisnoiu Dan – Specialist chirurgie OMF, Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia.

Din echipa din Sibiu au mai făcut parte Dr. Mihai Sava, medic primar, şef secţie ATI, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu şi Dr. Dudaş Ionel, medic primar în cadrul ATI SCJU Sibiu, precum şi numeroşi rezidenţi, doctoranzi, studenţi şi asistenţi medicali.

Elementul esenţial care a făcut din această intervenţie chirurgicală o premieră naţională este vârsta foarte mică a pacientului (5 ani şi şase luni), Andrei Zună fiind cel mai tânăr pacient care a suferit o asemenea operaţie în România.operatie2

Andrei, un copil curajos şi iubit

Problemele lui Andrei au început în urmă cu câteva luni, când în zona urechii a apărut o umflătură care treptat a devenit dureroasă şi s-a dezvoltat ajungând la dimensiuni foarte mari. Legat de acest fapt, mama copilului, Izabela Zună a povestit: “Umflătura a apărut în septembrie anul trecut. După aceea am fost la medic, dintr-un spital în altul, până am ajuns la doamna doctor (n.a. – Dr. Mihaela Cernuşcă Miţariu), care ne-a spus ce este. Am ţinut legătura şi când a fost momentul să-l operăm, am ajuns din nou în Sibiu”.

Învingerea temerilor inerente, atât ale familiei cât mai ales ale copilului, faţă de o astfel de intervenţie chirurgicală complexă, a reprezentat o preocupare constantă a echipei de medici, care a depus iniţial eforturi umane enorme pentru „tratarea fricii”. În acest sens, s-au purtat discuţii cu membrii familiei, fiindu-le explicat tot ceea ce urmează să se întâmple, fapt care le-a clădit pas cu pas încrederea.

Dar cel mai important a fost Andrei, copilul curajos a cărui încredere a fost clădită treptat de cei care îl înconjoară cu dragoste: familia şi nu în ultimul rând medicii. Moralul lui Andrei a fost constant susţinut şi ridicat astfel că, în ziua operaţiei, acesta a avut parte de o mare surpriză: copii de aceeaşi vârstă, campioni la sport sau muzică, l-au vizitat la spital, oferindu-i diplome şi premii pentru curaj. La rândul său, Andrei, a impresionat echipa medicală, desenând flori pentru medicul său: Dr. Mihaela Cernuşcă –  Miţariu.operatie3

“Abordarea psihicului familiei a fost extraordinară, ne-am responsabilizat toţi. Adică ne-am dorit o echipă performantă şi nu o responsabilitate strict a unui om. În jurul unui copil deosebit ne-am reunit mai mulţi specialişti, toţi cu competenţele lor, pentru ca acest caz să fie foarte bine abordat. Este o premieră la nivel de Sibiu şi putem spune că şi la nivel naţional, legat de abordările şi tehnicile psihologice ale copilului, legat de cum am reuşit să îl acaparăm şi să-i câştigăm încrederea” a declarat Dr. Mihaela Cernuşcă – Miţariu.

Aceasta a adăugat că a fost impresionată de atitudinea pozitivă a lui Andrei „Este remarcabil cum cânta în blocul operator, cum spunea poezioare cu surioara sa şi cum se gândeşte să se facă doctor, ceea ce este cu adevărat o minune”.

“Am avut încredere în doamna doctor. Noi am mai fost prin alte spitale, dar unde am simţit încrederea, acolo am rămas”, a spus la rândul ei mama băiatului.

Intervenţia chirurgicală, un succes

Deşi una cu risc, datorită poziţionării tumorei în regiunea feţei, urechii şi a gâtului, intervenţia chirurgicală a fost un succes.

„Operaţia era din start cu risc, fiind vorba de o tumoră mare, ce cuprindea regiunea facială, în faţa urechii, adică regiunea parotidiană, şi cobora pe gât, laturo-cervical. Fiind o zonă de risc al pachetului  vasculo-nervos al gâtului, fiind o zonă de risc în principal al nervului facial, întreaga operaţie ne-a preocupat acest nerv facial. El este conservat. Noi considerăm că intervenţia este o mare reuşită. Copilul este bine în acest moment. Tot ce am făcut noi astăzi, reprezintă etică. Etică şi deontologie. În  Cluj, cel mai tânăr pacient pe care noi îl ştim a fost undeva la 9-10 ani. Nu ştiu dacă cineva a avut un copil mai mic, ceea ce face din acest caz o premieră”, a explicat Conf. Univ. Dr. Mihaela Cernușcă – Miţariu.

La rândul său, Conf. Univ. Dr. Bran Simion a declarat „Operaţia a fost desigur o reuşită. Tumora a putut fi extirpată în limite de siguranţă, zicem noi, şi aşteptăm şi confirmarea histopatologică. Din punct de vedere al recuperării vor fi probleme pe ramurile unui nerv facial; aceste probleme pot fi, la copii, recuperate într-un timp relativ scurt. Categoric va putea vorbi, va putea alerga. Dacă nu s-ar fi realizat această intervenţie chirurgicală, copilul ar fi riscat să se confrunte cu infecţii repetate, disfuncţii respiratorii, disfuncţii neurologice şi insuficienţă circulatorie a creierului, întrucât vasele mari, pe  partea respectivă, vor fi comprimate serios şi sever. Sigur că sfatul oricărui medic este ca pacientul să se prezinte la medic cât mai repede, în serviciile cele mai pricepute în astfel de situaţii.”

Referitor la cauzele apariţiei unor astfel de tumori, medicii au precizat că, din păcate ele nu pot fi prevenite.

“Cauzele sunt, de regulă, resturi embrionare care rămân între arcurile brahiare încă din viaţa intrauterină. E greu de făcut o predicţie a acestor tipuri de tumori, dar odată cu dezvoltarea tumorală, părinţii sunt primii care sesizează asimetria sau diformitatea regiunii respective şi atunci, sigur, imediat trebuie prezentarea la medic”, a precizat Dr. Simion Bran.

După operaţie, Andrei va fi monitorizat pentru următoarele două săptămâni de medicii sibieni.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică