Forţa Civică a depus, miercuri, la BEC listele partidului pentru europarlamentare, primul loc fiind ocupat de Mihai Răzan Ungureanu, preşedintele FC, care a arătat că pe liste nu se regăsesc nici rude, nici prieteni politici, ci oameni de carieră.
Mihai Răzvan Ungureanu a declarat că media de vârstă a candidaţilor propuşi de FC pentru europarlamentare este de 41 de ani, o treime dintre aceştia fiind femei.
Ungureanu a mai spus că la BEC au fost depuse şi cele 217.000 de semnături care susţin aceste candidaturi.
El a arătat că pe locul doi al listei se află Diana Pavelescu, secretar general al Asociaţiei Degustătorilor Profesionişti şi preşedinte al Organizaţiei FC Sibiu, iar pe locul trei Mihaela Nicolau, profesor în Galaţi, susţinătoarea unui doctorat în Italia, specialistă în management şi economie.
Potrivit lui Mihai Răzvan Ungureanu, locurile patru şi cinci de pe listă sunt ocupate Adriana Radu, profesor la Iaşi şi Vlad Alexandescu, profesor universitar la Universitatea din Bucureşti, laureat al Academiei Franceze.
Întrebat ce scor electoral speră să obţină FC la europarlamentare, Mihai Răzvan Ungureanu a răspuns: „Cinci procente e prea puţin”.
El a arătat că, după alegerile din 25 mai, FC va continua pregătirea pentru campania de la prezidenţiale, „care este încercarea finală a acestui an şi probabil cea mai importantă încleştare electorală din 2012 încoace”.