Delegație din Parlamentul Germaniei în vizită la primăria Sibiu

Primarul Klaus Iohannis a primit luni, 24 martie, vizita unui delegaţii din Parlamentul german, condusă de doamna Gerda Hassefeldt care în prezent deţine funcţia de prim-vicepreşedinte al grupului CDU/CSU din Parlamentul Germaniei.

Doamna Hasselfeldt a deţinut în legislaturile trecute funcţia de ministru pentru planificare regională, construcţii şi dezvoltare urbană şi cea de ministru al Sănătăţii.

Din delegaţia germană au făcut parte şi dr. Bernd Fabritius (născut în judeţul Sibiu), dr. Hans Peter Uhl şi domnul Tobias Zech, membrii ai grupului CDU/CSU în Parlamentul Germaniei. Delegaţia a fost primită în Sibiu şi însoţită în vizită de Excelenţa Sa, consulul Germaniei în Sibiu, doamna Judith Urban.

Subiectul discuţiei de la Primăria Sibiu au fost apropiatele alegeri europarlamentare, dar şi situaţia politică internă din România. Distinşii oaspeţi s-au arătat foarte interesaţi şi de Sibiu şi de relaţiile economice foarte strânse pe care oraşul nostru le are cu Germania.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică