Dupa anexarea Crimeei, Ucraina raspunde cu…DECLARATII

“Republica Crimeea este considerata parte componenta din Federatia Rusa incepand de la semnarea acordului”, afirma Kremlinul. Presedintele rus Vladimir Putin a semnat, marti, cu noii lideri prorusi ai provinciei din Ucraina, Crimeea, aceste acord la Kremlin, in fata celor doua Camere ale Parlamentului, a guvernatorilor si membrilor Guvernului rus.

Chiar daca acest document a intrat in vigoare imediat, parlamentarii rusi vor trebui sa ratifice o lege care sa includa in Federatia Rusa doi noi subiecti, Crimeea si orasul Sevastopol, care se bucura de un statut special. Data acestei ratificari, o simpla formalitate, nu a fost precizata.

La randul sau, Ucraina declara ca nu va recunoaste niciodata alipirea Crimeei la Rusia. Evghen Perebiinis, purtator de cuvant al diplomatiei de la Kiev, declara, citat de agentia Interfax:

“Nu recunoastem si nu vom recunoaste niciodata asa-zisa independenta si asa-zisul acord de alipire a Crimeei la Rusia”, a declarat Perebiinis, adaugand ca acordul semnat la Moscova “nu are nimic a face cu democratia, dreptul si bunul simt”.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică