se lansează prima carte cu povești pentru copii, originare din județul sibiu

Joi, 20 martie 2014, la ora 13:00, în Sala Festivă a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu (corp A) va avea loc ceremonia de lansare a primului volum din antologia Spune-mi o poveste despre satul tău!.

În cuprinsul volumului au fost alese 47 de povești scrise de 47 de povestitori copii din 6 localități sibiene: Gura Rîului, Turnu Roșu, Loamneș, Păuca, Micăsasa și Sadu.

Apariția cărții reprezintă o etapă din programul de educație non-formală (biblio-atelier de scriere creativă și a artei de a povesti) propus și implementat de Florinela Anca Vasilescu, bibliotecar-coordonator al departamentului Metodic. Comunicare. Programe, în cadrul celor două ediții ale Zilelor Culturale ale județului Sibiu din 2013.

La lansarea volumului vor fi prezenți dl. Ioan Cindrea, președintele Consiliului Județean Sibiu, alături de toți primarii localităților participante în program.

Evenimentul se bucură de parteneriatul autorităților publice locale din Gura Rîului, Turnu Roșu, Loamneș, Păuca, Micăsasa și Sadu, precum și de susținerea librăriei on-line O carte și Diverta Sibiu – Librăria Dacia Traiană.

Ziua lansării nu a fost aleasă întâmplător, de 20 martie întreaga lume îi sărbătorește pe toți povestitorii și tot ceea ce presupune arta de a povesti, de Ziua internațională a Povestirii.

Ultima oră

Comentariul meu